Case amenințate de ape la Socu


Zece
familii din satul Socu, comuna Bărbătești, trăiesc zilnic cu teama că
locuințele în care trăiesc ar putea fi luate de ape. Malul râului Gilort s-a
surpat, după ce debitul apei a crescut. Casele se afla la mai puțin de 100 de
metri de râu. Mai grav este că fenomenul nu s-a oprit și surparea continuă,
astfel că oamenii așteaptă să primească un ajutor. „De fiecare dată când apa
vine într-un debit mai mare, eroziunea crește cam cu 20 de metri. Problema este
de mai mulți ani și noi tot am sesizat. Oamenilor le este teamă că locuințele
ar putea să fie luate de ape. Lucrarea trebuie realizată de către Serviciul de
Gospodărire a Apelor“, a precizat Adrian Mangu, primar al comunei Bărbătești.
Acesta a mai precizat că a reușit să obțină 300.000 de lei de la Guvern, dar nu
a putut să intervină, pentru că terenul nu aparține domeniului public“.

Nu se știe când va fi realizată lucrarea

Ion
Călinoiu, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, a precizat că
lucrarea se va executa: „Este o situație mai veche. S-a obținut certificat de
urbanism și urmează să se primească finanțarea necesară. Sperăm că suma va fi
alocată pentru acest an“.

Articolul Case amenințate de ape la Socu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul