Spitalul din Târgu Cărbunești nu are medicamente banale. Ministrul Sănătății: „Vorbim despre o situaţie de nerespectare a legii“


Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a sesizat cu privire la situația de la Spitalul de urgență Târgu Cărbunești, unde pacienții și aparținătorii lor sunt trimiși să cumpere medicamente banale, dar fără rețetă, astfel încât banii nu pot fi decontați. Oamenii primesc bileţele cu denumirea medicamentelor pe care trebuie să le aducă la spital, şi nu reţete scrise şi parafate de medicii specialişti. „Vorbim despre o situaţie de nerespectare a legii pentru că legea este foarte clară. Ministerul Sănătăţii a stabilit un cadru legal, CAS s-a autosesizat pentru că este vorba de nerespectarea serviciilor contractuale”, a spus ministrul Sorina Pintea.

„E o obligativitate clară a spitalului de a asigura toată medicaţia“

Şi
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj va face cercetări cu privire la
acest caz: „Noi am constituit o comisie de la biroul de control care să
analizeze foile, medicamentele de pe stoc, diagnosticele pacientului respectiv.
E o obligativitate clară a spitalului de a asigura toată medicaţia necesară.
Din păcate, nu există niciun document medical emis sau asumat de un medic de la
spitalul din Târgu-Cărbuneşti“.

„Trebuie
să aducem zece bucăţi de ser fiziologic şi glucoză“

Rudele
pacienților aduc medicamente cu plasele la spital: „Ni s-a transmis că trebuie
să aducem zece bucăţi de ser fiziologic şi glucoză, că altfel nu pot să-l
opereze. Sunt siderată cum un bloc operator şi o secţie ATI acolo unde se
salvează vieţi nu se poate interveni pentru că nu există serul fiziologic şi
glucoza”.  

 Robert Mihai Mancaş, nepotul unui pacient care
a fost supus unei intervenții chirurgicale, a depus o serie de sesizări la
diferite instituţii ale statului în care a prezentat aceeaşi problemă. Acesta a
realizat o serie de fotografii cu alte persoane care cumpărau medicamente în
acelaşi fel.

Cum
explică situația conducerea Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești

Constantin
Târziu, managerul unităţii medicale, spune că unii pacienții vor să li se
administreze gluzocă sau ser: „Există medicaţia de urgenţă, dar e posibil ca în
anumite dăţi să nu avem. Mai este posibil să fie pacienţi care doresc să li se
facă vitamine şi să cumpere“.

 Primăria Târgu-Cărbuneşti a înaintat o adresă
spitalului în care cerere lămuriri cu privire la stocul de medicamente: „Am
făcut o adresă către Spitalul de Urgenţă de la Târgu-Cărbuneşti, urmând ca, în
funcţie de acest punct de vedere, să continuăm cercetările”, a precizat Dănuţ
Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Articolul Spitalul din Târgu Cărbunești nu are medicamente banale. Ministrul Sănătății: „Vorbim despre o situaţie de nerespectare a legii“ apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul