Au fost finalizate verificările FRF de la Stadionul Municipal din Târgu Jiu


Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au încheiat verificările la Stadionul Municipal din Târgu Jiu. O comisie de specialişti a verificat condiţiile în care se prezintă noua arenă din oraş. Aceasta a fost modernizată cu 28 de milioane de euro. Este nevoie ca autorităţile locale, după ce vor prelua investiţia să întocmească un dosar de omologare a arenei, astfel încât aceasta să poate găzdui competiţii sportive şi alte evenimente publice.

La Târgu Jiu au venit şi reprezentanţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal, iar, la rândul său, primarul Marcel Romanescu a fost la Bucureşti pentru o rundă de discuţii. Autorităţile locale au primit o listă cu observaţii. Este nevoie de remedierea anumitor probleme, până când la Târgu Jiu va sosi comisia oficială de omologare.

Firma care execută lucrările are timp să remedieze anumite deficienţe, în opinia lui Marcel Romanescu. Comisia de omologare va fi prezentă la Stadionul Municipal din Târgu Jiu la începutul lunii iunie pentru a verifica dacă totul este în regulă. Din comisie vor face parte reprezentanţii FRF, ai LPF şi un reprezentant al UEFA.

Vox 1 Marcel Romanescu


Potrivit primarului Marcel Romanescu, mai este nevoie de indicatoare în zona lojelor, la vestiarele jucătorilor, semnalizarea căii de acces şi modificarea uşii de acces. Sunt câteva elemente care pot fi modificate, în vederea omologării ulterioare a Stadionului Muncipal.

Vox 2 Marcel Romanescu





Cititi tot articolul