În ianuarie 1938, au revenit în ţară. Lucian Blaga era numit ministru subsecretar de stat la Ministerul de Externe, dar, după căderea guvernului Goga, Lucian Blaga este numit ministru plenipotenţiar la Lisabona. După o întrerupere de şase luni, Cornelia Blaga reia scrierea jurnalului „Portugalia, 1938”, începând cu 2 iulie. Primele file ale jurnalului cuprind aspecte din vizitele şi excursiile admirabile, efectuate prin Portugalia. Între timp, Blaga trimite spre publicare volumul „La curţile dorului”. Prin această metaforă, Lucian Blaga sugerează întinderile care-l despart de ţară, nostalgia plaiurilor natale, într-un plan metafizic. În decembrie 1938, Lucian Blaga pleacă la Cluj, pentru a ţine lecţia de deschidere la Catedra de filosofia culturii, creată pentru el. Printr-o scrisoare adresată regelui Carol al II-lea, Lucian Blaga a cerut rechemarea de la postul de diplomat în Portugalia, având în vedere deschiderea cursului la Universitatea din Cluj. Revin în ţară.
Urmează jurnalul „Cluj, mai 1939 – septembrie 1940”. La Cluj au locuit prima dată la familia Chinezu. Lucian Blaga devine senator.
La 1 septembrie 1939 a început al Doilea Război Mondial, prin invazia Poloniei. Familia se mută la Bistriţa, unde cumpăraseră o căsuţă ţărănească, o grădină şi o livadă. 30 august, zi catastrofală pentru România. Cornelia Blaga află că la Viena s-a hotărât dezlipirea părţii mai mari a Ardealului de Ţara Mumă (Dictatul de la Viena). „Am pierdut Ardealul, Clujul, grădina de la Bistriţa”, notează Cornelia Blaga. În jurnal reţine aspecte despre refugiul de la Sibiu şi despre mutarea Universităţii de la Cluj. La Sibiu, Blaga a scos revista „Saeculum”, al cărei secretar de redacţie a fost Zevedei Barbu, asistent al lui Blaga, excepţional de dotat în fiolosofie. La Sibiu, Blaga a început să-şi tipărească ediţiile definitive. Dorli urmează Liceul Brukenthal din Sibiu, unde învăţase bunicul, preotul Isidor Blaga şi unchiul, Caius Brediceanu.
Ultimul jurnal al Corneliei Blaga, „Cluj, 1959”, este jurnalul traducerilor din limba engleză, pentru o nouă ediţie „Din lirica universală”.
Cornelia Blaga îşi exprimă unele opinii despre operele dramatice ale soţului: „Avram Iancu”, „tragedia omului politic dezinteresat”, „Arca lui Noe”, „tonul adânc şi de umor”, „Tulburarea apelor” – „o înflăcărare a spiritului; stilul tot flăcări şi scântei”, „Zamolxe” – „plin de gânduri şi scântei”. În legătură cu „Meşterul Manole”, Dorli afirma că „Mama simţea că a fost zidită în opera tatălui meu, că opera era, poate, mai importantă decât ea; într-adevăr nu putea citi această piesă”.
„Când s-a născut Dorli (Ana – Dorica, 2 mai 1930), afirmă Blaga, mi-am zis că acum sunt tată şi trebuie să mă apuc de ceva serios. Atunci mi-am început sistemul filosofic, şi acum, când am devenit bunic, l-am terminat” (Tudorel, copilul lui Dorli – 8 luni). În jurnal întâlnim referiri şi la traducerea operei „Faust”. Cornelia îşi ajută soţul la traducerea unor opere din limba engleză şi la transcrierea acestora şi a unor scrieri ale soţului.
În ultimul jurnal care se încheie pe 12 august 1960, observăm o permanentă comunicare între cei doi soţi, aflăm despre orele petrecute împreună într-o frumoasă grădină din Cluj, despre discuţiile purtate în legătură cu traducerile, despre lecturile comune şi despre muzica ascultată la radio. Era ultimul an din viaţa lui Lucian Blaga. În toate jurnalele, Cornelia Blaga are grijă să noteze „perlele” fiicei sale, Dorli. Cartea dedicată mamei sale mai cuprinde două minunate poezii închinate soţiei: „Câinele din Pompei” şi „Ulise”.
Addenda conţine fragmente din interviurile lui Dorli Blaga cu profesoara universitară Dora Pavel, convorbiri incluse în volumul „Dialoguri”, Cluj-Napoca, 2007, Procesul – verbal de depoziţia unui martor (Lucian Blaga, în apărarea lui Zavedei Barbu) şi scrisoarea adresată de Cornelia Blaga, din 10 octombrie 1918, profesorului Sextil Puşcariu de la Universitatea din Cernăuţi, prin care îi cere părerea despre creaţiile poetice ale lui Lucian Blaga. Aceste convorbiri vin să întregească portretele morale ale celor doi soţi, Blaga. Toată munca Corneliei Blaga era pentru soţul ei. A tradus pentru el, o traducere brută, a dactilografiat şi transcris pentru el, a alcătuit o colecţie de recenzii, referinţe critice la toate volumele. Toate le făcea cu pasiune, ca o neclintită credinţă în steaua mereu suitoare a destinului poetic şi filosofic blagian.
Această mare doamnă, care s-a remarcat prin distincţie şi fidelitate casnică, această frumoasă, inteligentă şi înţeleaptă femeie s-a dovedit a fi permanent devotată soţului, cu un ataşament activ, rar întâlnit. Lucian Blaga recunoaşte că soţia sa, Cornelia, „îşi făcuse un scop de viaţă de a trăi pentru mine şi pentru ceea ce îmi promova creaţia şi pentru nimic în lume n-ar fi voit să vadă un obstacol în calea acesteia. Aşa-şi simţea ea rostul ei”. „Eu şi Cornelia suntem una, un tot unitar, o monadă”, „Poemele luminii” sunt inspirate din iubirea pentru Cornelia: „Mie îmi aparţin «Poemele luminii» şi alte câteva poezii din volumele ulterioare, între care poezia «Ulise». Puternică, echilibrată şi cu o evidentă aristocraţie a spiritului”. Dorli îi venerează pe ambii părinţi, nu-i reproşează nimic tatălui, l-a înţeles, afirmând că nu-şi face iluzii despre bărbaţi. Se ştie că Lucian Blaga se simţea atras de mai multe „sânziene”, de mai multe muze: „Deoarece soarele nu poate să apună/făr’ de a-şi întoarce privirea după fecioarele/cetăţii, mă-ntreb:/de ce-aş fi altfel decât soarele?”.
Apariţia fiecărei muze în viaţa sa însemna un reviriment liric – „Schimbarea zodiei”. Mai aflăm din aceste dialoguri despre faptul că Lucian Blaga era deosebit de afectat de atitudinea lui Beniuc, mai ales cu referire la tatăl său, preotul Isidor Blaga.
Tot din aceste fragmente luăm la cunoştinţă despre necruţătoarea boală care s-a abătut asupra inteligentei Cornelia Blaga (Alzheimer). În delirul ei incoerent, pronunţa mereu numele soţului, spunea că ea este Blaga, o dovadă că iubirea ei era atât de puternică pentru soţul său. Un caz de identitate substituită. N-avea regresiuni în copilărie. De asemenea, vorbea atât de bine franceza şi în starea aceea în care se afla.
Se fac referiri şi la donaţiile făcute de Dorli (un diminutiv elveţian de la Dora) Muzeului de Literatură Română „Arhiva Blaga” (bibliotecă, colecţii de fotografii) şi Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” din Cluj.
Din jurnal aflăm şi al doilea prenume al Corneliei: Cornelia – Flavia Blaga – Brediceanu.
„Jurnalele” Corneliei Blaga – Brediceanu au, în primul rând, o valoare documentară, contribuind la îmbogăţirea biografiei celui care a fost poet de talie, filosof, dramaturg, prozator, profesor universitar, Lucian Blaga.
Constantin E. Ungureanu
