Îl cheamă Mircea Pârvulescu şi-i un „personaj enigmatic”, în felul său, al periferiei Târgu-Jiului. Pletele-i par unse cu un ulei oriental, chipu-i alungit pare misterios. Cu eu-i într-o nefericită derivă, percepe lumea altfel. S-ar vrea plutitor deasupra cuvintelor peste împărăţia de fluturi întraripaţi ca nişte îngeri de curcubeu înmiresmat. Elogiind dansul metaforelor vrăjit, visează să facă din părul sălciilor de la Masa Tăcerii o cascadă de smarald. Când…
