Gabriel Oprea, la Târgu-Jiu: Mi-au făcut dosar politic!


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Gabriel Oprea a reafirmat, vineri, la Târgu-Jiu, c-a fost îndepărtat din prim-planul vieții publice printr-un dosar politic.

Fostul vicepremier și ministru de Interne, reales în decembrie la sefia UNPR, a venit la Gorj să promoveze lista de candidați pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, deschisă de Ilie Năstase și Anghel Iordănescu. Oprea și-a prezentat, pe scurt, cariera politică, momentele care au dus la apariția Uniunii Naţionale pentru Progresul României.

Oprea a pomenit și de cele două guvernări pe care UNPR le-a sprijinit, până în anul 2015, Boc și Ponta.

Liderul UNPR a reafirmat că dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă, privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, ar fi fost unul politic, urmărindu-se îndepărtarea sa și a lui Victor Ponta de la putere, în 2015.

”A fost o luptă pentru putere. Ponta a fost primul prim-ministru în funcție chemat la DNA! A demisionat, și eu în aceeași secundă cu el” a mai spus, la Târgu-Jiu, Gabriel Oprea.






Cititi tot articolul