Conferință internațională, organizată în aceste zile la UCB Târgu-Jiu


Centrul de Studii Economice Fundamentale și Aplicative din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează în zilele de 10 și 11 mai cea de-a șasea ediţie a Conferinței Ştiinţifice Internaţionale cu tema „Societatea informaţională şi dezvoltarea durabilă”.
Conferinţa este o platformă de dezbateri care examinează dezvoltările recente şi perspectivele de evoluţie ale economiei la nivel național, european și internațional. În cadrul evenimentului științific vor fi susţinute 117 lucrări din toate domeniile ştiinţelor economice, care au fost înscrise, în funcţie de conţinutul lor, într-una dintre cele cinci secţiuni. Autorii acestor lucrări științifice provin din 21 de universități și institute de cercetare din țară și 15 universități din străinătate (Statele Unite ale Americii, Taiwan, Rusia, Bulgaria, Spania, Cipru, Serbia, Maroc, Georgia, Mexic, Polonia, Turcia).Organizatorii adresează o invitaţie de a participa la eveniment tuturor celor care consideră că pot susţine demersul întreprins: specialişti din toate domeniile de activitate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ONG-urilor şi mediului de afaceri, considerând că numai în echipă putem construi fundaţia unui viitor sigur şi prosper, iar responsabilitatea ne revine tuturor.
Lucrările conferinței urmează a fi publicate într-un volum care va reprezenta un instrument util în elaborarea unor strategii şi politici locale şi globale de susţinere a dezvoltării durabile, dar mai ales în responsabilizarea generaţiilor tinere de a se implica în alegerea soluţiilor durabile, întrucât sunt afectate propriile lor moşteniri economice, culturale şi de mediu.
Obiectivul organizării conferinței „Societatea informaţională şi dezvoltarea durabilă” – Ediţia a VI-a se încadrează în obiectivul declarat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, acela de a creşte vizibilitatea pe plan naţional şi internaţional.
I.M.



Cititi tot articolul