Un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bolboși, a fost reținut joi de polițiștii gorjeni pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În urma a 6 percheziții efectuate de polițiști la data de 17 octombrie, a fost documentată activitatea infracțională a doi bărbați, de 30 și 31 de ani, din comuna Mătăsari respectiv Bolboși, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, față de care instanța de judecată a dispus arestarea preventivă în lipsă (întrucât nu se află pe teritoriul României), pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.
În
perioada martie-aprilie, tânărul reținut ar fi cumpărat de la cei doi
bărbați, mai multe produse (țigări de diferite mărci în valoare de peste
10.000 lei și 49 de butelii, în valoare de peste 11.000 lei), despre
care cunoștea faptul că provin din furturi din societăți comerciale, pe
care, ulterior, le-ar fi vândut la magazinul al cărui administrator
este, din comuna Bolboși.