Edilul din Dragotești s-a săturat să tot fie edil. După patru ani de mandat, Vili Pasăre ia în calcul să lase deoparte administrația publică locală. Primarul vrea să se autodepășească, îndreptându-se spre mediul privat.
Primarul din Dragotești vrea să facă pasul spre privat. Nu este hotărât în privința unei noi candidaturi, a cincea la număr, în 2020. „Nu sunt hotărât, eu zic 50-50 șanse , nu sunt singur de o candidatură în 2020. Fiul meu este la București, soția aproape de București și ea, speră să ajung și eu. Refuz categoric să rup pisica să ajung pe o funcție publică. Dacă plec de la primărie voi lucra în particular, vreau să demonstez că se poate și acolo! Dragotești e singura comună în care voi candida și dacă ies din politic voi merge în privat, cel puțin până în 2024 nu voi mai candida pentru o funcție publică”, a declarat edilul din Dragotești Vili Pasăre.
Campanie de succes
Între timp edilul își vede de campania pentru prezidențiale. Pasăre este convins că PSD este în preferințele alegătorilor din mediu rural. „Campanie electorală merge destul de bine pentru că ultimele întamplări de la nivel central ne-au întărit, eu zic că 50% din oamenii din comună sau sate vor merge cu Viorica Dăncilă. Noi considerăm că este cel mai mare patriot dintre toți candidații care s-au înscris pentru a ocupa cea mai înaltă funcție din stat, cea de președinte al României”, a mai declarat edilul.
Articolul Nu mai prea vrea la primărie! Vili Pasăre vrea la București! apare prima dată în Impact In Gorj.