Zeci de sticle de de whisky, confiscate de polițiști în urma unui control în trafic


Un tânăr de 22 de ani, din comuna Brănești, a fost reținut, ieri, în urma unui control în trafic. Acesta este acuzat de contrabandă cu alcool, fiind confiscate 84 de sticle de whisky, în urma verificărilor efectuate.

La data de 22 octombrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 22 de ani, din comuna Brănești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu alcool. Acesta a fost depistat în flagrant delict, de către polițiști, în timp ce transporta cu un autoturism, pe DN 79 Cursaru, 84 sticle de whisky, a câte 70 cl fiecare, care nu prezentau timbru fiscal, cu intenția de a comercializa. Cele 84 sticle de whisky au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării, prejudiciul fiind în curs de estimare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Astăzi, suspectul va fi prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.



Cititi tot articolul