Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, un număr de 41 de controale care au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 42.000 de lei şi dispuse 125 de măsuri de remediere ce trebuie duse la îndeplinire de către angajatori.
Inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dispus sistarea imediată a activităţii în două şantiere, într-unul dintre cazuri ca urmare a producerii unui grav accident cu incapacitate temporară de muncă, constatându-se, în timpul verificărilor din teren, că schelele pe care lucrau angajaţii sunt neconforme.
În cel de-al doilea caz, sistarea a suvernit din cauza neducerii la îndeplinire, de către angajator, a măsurii dispuse de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, într-un control anterior, cu privire la înlăturarea riscului permanent de surpare peste muncitori a pământului în timpul lucrărilor de excavare. De asemenea, angajatorul a fost sancţionat cu două amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, din care 4.000 de lei pentru lipsa echipamentului individual de protecţie şi 5.000 de lei pentru neîndeplinirea măsurii de remediere.
Într-un al treilea caz, inspectorii de muncă au dispus sistarea activităţii de depozitare a substanţelor periculoase într-o magazie improprie din punct de vedere al normelor securităţii şi sănătăţii în muncă. Angajatorul care deţine clădirea a fost sancţionat cu cinci amenzi în valoare totală de 22.000 de lei, deficienţele constatate privind defecte la acoperişul depozitului, improvizaţii la instalaţia electrică, măsuri deficitare în caz de incendiu şi al depozitării agenţilor chimici.
Articolul Inspectorii ITM Gorj au controlat 41 de agenți economici apare prima dată în Impact In Gorj.