Cu două dosare penale la activ – Un fost poliţist motrean, condamnat la închisoare şi cercetat pentru distrugere şi încălcarea ordinului de protecţie

http://feedproxy.google.com/


A băgat spaima în propria familie şi a devenit client fidel al foştilor săi colegi! Ion Căpăstraru, fost poliţist din Motru, actual pensionar, este cercetat în prezent de organele abilitate pentru faptul că săptămâna trecută, acesta a încălcat ordinul de protecţie instituit, a distrus uşa unde locuieşte propria familie, pe umerii săi atârnând şi o condamnare la 6 luni de închisoare.

Dacă în urmă cu câteva luni, Ion Căpăstraru era făcut vedetă la nivel naţional, deoarece a rezolvat un caz similar celui de la Caracal, petrecut în anul 2005, în satul Noapteşa din comuna Mehedinţi, acum, fostul poliţist nu-şi mai vede capul de dosare, însă, de această dată ele fiind deschise pe propriul nume.

Şi-a ameninţat nevasta
Căpăstraru este cercetat în prezent de poliţiştii mehedinţeni, deoarece săptămâna trecută, în noaptea de 17 spre 18 octombrie, oamenii legii au intervenit, în urma unui apel la 112 iniţiat de fiica fostului poliţist, prin care aceasta anunţa faptul că tatăl său a intrat peste propria familie în casă, dărâmând uşa, deşi avea în „portofoliu” un ordin de protecţie. Este de precizat faptul că familia Căpăstraru are domiciliul în judeţul Mehedinţi. Conform unor surse din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Gorj şi Mehedinţi, Ion Căpăstraru nu avea voie să ia contact cu soţia sa, însă, zilele trecute, omul a încălcat acest ordin, şi-a ameninţat nevasta, ba chiar aplicând la măsura tăierii cauciucurilor maşinii acesteia. Se pare că fostul poliţist are grave probleme cu alcoolul, de aici apărând şi tensiunile în sânul familiei. Soţia acestuia, Teodora Căpăstraru, este angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, în funcţia de psiholog. Ulterior producerii incidentului de săptămâna trecută, oamenii legii s-au prezent la sediul DGASPC Gorj, acolo unde au sesizat problema şi au înştiinţat conducerea instituţiei cu privire la faptul că există un conflict între angajata Teodora Căpăstraru şi soţul acesteia, cel din urmă având un ordin de restricţie.
Acum, IPJ Mehedinţi îl cercetează pe fostul poliţist pentru încălcarea ordinului de protecţie şi distrugere.

Condamnat la închisoare cu suspendare
Problemele sale cu consumul de alcool nu i-au adus numai emiterea unui ordin de protecţie cu interzicerea apropierii de locuinţa unde stă soţia sa, Ion Căpăstraru primind recent şi o condamnare la închisoare de 6 luni, cu o perioadă de încercare de 2 ani. Sentinţa a fost dată luna trecută de către magistraţii Judecătoriei Motru. Fostul poliţist a fost prins la volan, deşi nu avea permis de conducere, acesta din urmă fiindu-i suspendat acum mai mult timp, deoarece a fost depistat de oamenii legii conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.„Admite cererea inculpatului Căpăstraru Ion privind aplicarea dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10 ) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 375 alin.1 C. proc. pen. stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului Căpăstraru Ion, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.2 C. pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, Căpăstraru Ion trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 C.pen , pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art 83 alin.4 C. pen. atrage atenţia inculpatului Căpăstraru Ion asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul Căpăstraru Ion la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 140 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale”, se arată în soluţia emisă pe 17 septembrie 2019 de către Judecătoria Motru.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul