George și Claudiu Surlea, Marius și Mădălin Ionescu, doar două perechi de frați care au făcut atletism împreună, cel mic întotdeauna luându-se după cel mare.
Marius Ionescu și George Surlea încă mai aleargă, sunt maratoniști, frații lor s-au retras din sportul de performanță.
Campion național la maraton în 2011, vice-campion național în ultimii doi ani în competiția din cadrul Maratonului București, George Surlea a ajuns la atletism încercând să facă ce făcea fratelui lui mai mare cu un an, Claudiu.
”El a fost primul care a mers la sport. Au fost perioade pe parcus când ne-am lăsat de sportul ăsta, și atunci am făcut-o amândoi. 7-8 ani ne-am pregătit împreună și a fost super ok. Încercam să ne ajutăm și la antrenamente și la curse. Dacă unul era pe podium și altul nu, ne bucuram pentru celălalt, nu era competiție între noi. Claudiu s-a lăsat, a fost profesor de sport o perioadă acum e angajat în armată”, ne-a spus George.
George și Claudiu Surlea
Mai multe aflăm de la Claudiu, care acum mai aleargă doar de plăcere după ce a fost nevoit să se lase din cauza unor probleme la tendonul lui Ahile.
”Am ajuns la atletism după o competiție la școală, o organiza Mircea Zorilă, care avea să devină și antrenorul meu și al lui George. Eu stăteam în Ștefănești și ca să ajung la stadion, la antrenamente, la Târgu Cărbunești trebuia să fac 8 kilometri pe jos. Mergeam zilnic dimineața la antrenament, pe marginea Gilortului. George m-a văzut și a zis că vrea să facă și el atletism, dar eu nu-l vream pe lângă mine. M-a spus la antrenor, iar acesta i-a zis să vină și uite așa nu am mai scăpat de el”, povestește râzând Claudiu.
Marius și Mădălin Ionescu
”Într-un fel eram rivali. Adică, la antrenamente ne ajutam foarte mult, dar la curse nu ne așteptam, care era mai bun se ducea”, adaugă fostul atlet. Claudiu își aduce aminte și de momentele frumoase de la Târgu Jiu, acolo unde era legitimat când a devenit campion național de tineret la maraton de două ori (2008 și 2009), dar și de momentele urâte.
”Am avut o perioadă când m-am lăsat, pentru că dacă nu erai la antrenorul Ion Bură, nu primeai nimic. Mai mult, ne băga și bețe în roate. Noroc că mi-a plăcut foarte mult acest sport și pentru asta m-am ținut de el cât am putut eu de bine. M-am dăruit total acestui sport. Au fost perioade grele, noroc că Zorilă ne ajuta mult. Se făcuse și o echipă frumoasă, toți ne aveam bine unul cu celălalt, erau acolo Gorun, Șorop, Lupulescu, eu, George, Stix.
Au fost și multe accidentări, multe rău, ultima o ruptură de tendon ahilian. Am avut și probleme mari cu periostitele, nu stiu de ce dar am scapat foarte greu de problema asta. Ce e drept, nici nu stăteam, continuam antrenamentele pe durere până nu mai puteam nici măcar să merg”, a conchis Claudiu.
Și fratele lui Marius Ionescu, Mădălin, e tot în armată, ajuns acolo tot după ce s-a lăsat de sport pe fondul unor probleme de sănătate apărute la puțin timp după ce reușise să facă barem de Mondialele de Juniori. Față de Mădălin, Marius Ionescu e foarte cunoscut. E și normal, e poate cel mai bun maratonist român, asta dacă ne gândim numai la faptul că e singurul ”tricolor” care a alergat 3 maratoane mai repede de 2 ore și 14 minute.
”Mădă s-a apucat de alergat pentru că m-a văzut pe mine. Nu m-a deranjat că s-a băgat și el la atletism. A crescut foarte repede în performanță, asta și pentru că era motivat de mine. Îmi aduc aminte de o cursă alergată împreună, un 10.000 de metri, amândoi am câștigat.
Eu am luat titlul la tineret și seniori, el a fost primul la juniori. Se bătea atunci cu Ciprian Suhanea pentru locul 1. I-am prins cu un tur, și el a venit cu mine și s-a și rupt de adversarul lui atunci. Făcea și obstacole, era chiar bine, făcuse baremul pentru Mondialele de juniori la 2.000 m obstacole, 5.51 parcă fugise.
E o fire ambițioasă, foarte ambițioasă, și nu numai la sport. De pregătire nu prea mă întreba nimic. Nici nu ne antrenam prea mult împreună, pentru că eu eram foarte mult timp în cantonamente”, ne-a spus Piciu despre fratele lui mai mic cu 4 ani.
Dar de ce s-a luat Mădălin de atletism? Ne povestește chiar el. ”Am vrut să fac și eu ce făcea Marius, pleca în cantonamente, vizita țara, povestea ce a făcut, ce a văzut și asta vream și eu. Odată m-a luat Cătălin Geapana (n.n. – antrenorul lui Marius) într-un cantonament și pe mine, nu făceam atletism încă, dar m-a luat să văd cum e.
Mi-a plăcut colectivul, umblam cu băieții mai mari, nu mă excludeau că, na, eram fratele lui Marius. Așa am ajuns la atletism, după ce făcusem fotbal și gimnastică. În afară de cursa aia de care ți-a povestit Marius, mai îmi aduc aminte de un 20k, așa se ținea atunci, nu semimaraton.
Am luat 4 medalii, am fost primul la juniori, al doilea la tineret, al 5-lea la seniori, și de două ori pe podium la echipe. Oricum, m-am născut talent și am murit speranță”, explică glumind Mădălin, care a fost forțat să spună adio atletismului de performanță din cauza unei probleme medicale.
În atletism există numeroși frați sau surori care au atras atenția. Amintim aici, tripletele Leila, Liina și Lily Luik, maratoniste din Estonia care și au ajuns împreună la Jocurile Olimpice de la Rio, sau gemenele Anna și Lisa Hahner, și ele calificate la multe ediții finale ale competițiilor de atletism.
Bineînțeles, să nu-i uităm pe incredibilii frați Ingebrigtsen, Jakob, Henrik și Filip, care au strâns nenumărate titluri europene, sau pe extraordinarele surori Dibaba, Ejegayehu, Tirunesh și Genzebe, multiple medaliate la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.
Foto: Arhivă personală George și Claudiu Surlea, Marius și Mădălin Ionescu
Post-ul Când frații fac atletism sau când sunt doi puterea crește apare prima dată în Libertatea.
