Primarul vrea fântâni arteziene luminoase de un million de euro

Primarul vrea fântâni arteziene luminoase de un million de euro


Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a adus în atenția consilierilor locali un proiect de modernizare a fântânilor arteziene din oraș.

Este vorba de un proiect de punere în valoare a fântânilor arteziene din zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Pe lângă reabilitarea fântânilor, se propune instalarea unor jocuri de lumini care să sporească gradul de atractivitate a fântânilor arteziene. Valoarea totală a proiectului este de un milion de euro. Consilierii locali urmează să analizeze proiectul și să decidă asupra oportunității acestuia, dat fiind faptul că în portofoliul municipalității sunt și alte proiecte care au nevoie de finanțare, precum construirea de parcări, reabilitarea unor străzi sau fluidizarea traficului rutier în municipiul Târgu Jiu.

Nu crede că va obține aviz de la Ministerul Culturii

Viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, a declarat că un astfel de proiect va obține cu greu avizul de specialitate de la Ministerul Culturii, având în vedere că investiția se află în apropierea Căii Eroilor. În opinia lui Adrian Tudor, suma respectivă ar putea fi utilizată mai curând pentru punerea în valoare a Ansamblului sculptural construit de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu:

„Se solicită un milion de euro pentru modernizarea fântânilor arteziene din Târgu Jiu, în primul rând prin punerea lor în valoare cu ajutorul unor luminițe colorate. Eu cred că suntem de haiul lumii, să îl ai pe Brâncuși în orașul ăsta și să nu folosești un milion de euro pentru promovarea ansamblului brâncușian, ci să investești un million de euro pentru luminițe colorate și luminițe verzi la fântânile arteziene. Eu nu cred că vreodată Ministerul Culturii, cel puțin la fântânile din zona de protecție a Căii Eroilor, va aviza nu știu ce luminițe. Vorbim de o zonă sacră, care trebuie să aibă o anumită sobrietate“, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu.



Cititi tot articolul