O moțiune pierdută



Cât ne costă amânarea formării unui nou guvern, cel dorit de la înălțimea aerului rarefiat de la Cotroceni, este ușor de anticipat, dar greu de estimat cu adevărat. Ușurința cu care președintele Iohannis a efectuat această mutare pe tabla de șah a politicii noastre dâmbovițene este însă demnă, mai degrabă, de un fanariot, nicidecum de un neamț adept al lucrului bine făcut.

Să fim sinceri! Un lucru bine făcut ar fi presupus ca, încă din a doua zi de după moțiune, negocierile dintre partidele semnatare și votante ale moțiunii de cenzură să fi decurs lin, fără pretenții absurde, menite să blocheze actul de formare al unui nou executiv.

Neamțul n-ar fi lăsat nimic la voia întâmplării, așa cum nu și-a lăsat în voia forțelor supranaturale nici „ghinionul” obținerii unor bani din meditații nedeclarate la fisc. În loc de asta asistăm, de câteva zile bune deja, la un teatru care l-ar fi lăsat mască până și pe Caragiale. Anonima și înțeleapta sintagmă „vox Populi, vox Dei” a fost înlocuită de neamțul nostru conducător cu caragialescul „box Populi, box Dei”.

Am fost puși cap în cap unii cu alții, dezbinați spre a fi mai ușor de cucerit, amăgiți de iluzia unui așa-zis exercițiu democratic, acela al unei moțiuni de cenzură. Am fost păcăliți de unii care au pus carul înainte boilor, care au dărâmat șura, fără a avea alta nou construită.

Urmarea este vizibilă, deocamdată, doar la un nivel superficial. Blocajul la nivel guvernamental, amânarea unui examen precum rezidențiatul sau, la nivel local, punerea în pericol a mii de locuri de muncă și a siguranței energetice a României prin întârzierea unor acte normative necesare pentru funcționarea Complexului Energetic Oltenia, sunt doar vârful aisbergului. Nimeni nu vorbește încă de consecințele faptului că suntem în prag de iarnă și nu avem un guvern legitim care să întocmească bugetul pentru anul viitor.

Aproape că, de aici înainte, nici nu mai contează în cât timp își va forma Ludovic Orban guvernul său fantomă, de fapt un guvern al unui stat paralel, imaginar, al președintelui Iohannis.

Indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, momentul a fost pierdut, ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat și, deși nu au fost pierdute scrisori compromițătoare (încă), faptul că președintele tuturor românilor a decretat indiferent și nefiresc ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!”, este îndeajuns pentru ca românul de rând să nu se mai lase chinuit de veșnica întrebare a „cetățeanului turmentat”: „eu cu cine votez?”.

Cristina Petrovici

Articolul O moțiune pierdută apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul