Exfolierea este unul dintre cei mai importanți pași în ceea ce privește o rutină de îngrijire corespunzătoare. Prin intermediul exfolierii, elimini celulele moarte pe care le are pielea ta, dar în același timp o pregătești pentru aplicarea machiajului. Probabil că știi deja de nenumăratele rețete de măști naturale, însă unele ingrediente îți pot afecta pielea fără să îți dai seama. Astfel că, înainte de aplicarea oricărui ingredient natural pe față, este important să știi care este tipul tău de ten și să te documentezi cu privire la ingredientele potrivite acestuia.Atunci când ai o piele exfoliată, aspectul ei este unul mult mai neted, fin, iar machiajul se aplică mult mai bine. Însă, nu ar trebui să ai în vedere doar efectul pozitiv în ceea ce privește aplicarea machiajului, ci faptul că pielea ta are nevoie de o exfoliere cel puțin o dată pe săptămână. Important este să nu exagerezi deoarece o exfoliere excesivă îți agresează pielea. Așa că, iată care sunt cele 10 ingrediente naturale excelente pentru a-ți exfolia pielea:
1. Papaya
Fie că ne crezi sau nu, dar papaya este un fruct excelent pe care ar trebui să îl iei în considerare atunci când vine vorba de prepararea unui exfoliant. Însă, secretul pentru care este un exfoliant excelent are legătură cu enzimele acestuia, care ajută la eliminarea celulelor moarte.
2. Bicarbonat de sodiu
Cu siguranță, bicarbonatul de sodiu nu îți este străin din rutina ta de îngrijire. Pentru a-l folosi corect în ceea ce privește exfolierea pielii, ar trebui să îl amesteci cu gelul de curățare pe care îl folosești pentru efecte multiple.
3. Zahăr brun
Zahărul brun este unul dintre cele mai folosite ingrediente naturale pentru exfolierea pielii. El îți exfoliază pielea într-un mod gentil, iar pe lângă acest lucru, conține și acid glicolic, unul dintre secretele care îți pot diminua porii, dar și liniile fine. De preferat ar fi să îl amesteci cu miere sau chiar cu ulei de cocos.
4. Boabe de orez
Orezul nu ne ajută doar în prepararea unor preparate delicioase, ci și în pregătirea unui exfoliant natural. Acest ingredient este extrem de mult folosit în Coreea, iar dovadă ne stau imaginile cu femeile de acolo care au o piele lipsită de imperfecțiuni. Boabele de orez au rolul de a absorbi excesul de ulei și elimină celulele moarte.
5. Oțet de mere
Fie că ne crezi sau nu, dar oțetul de mere este un ingredient natural excelent pentru a-ți exfolia pielea. Printre beneficiile oțetului de mere, se numără și reglarea PH-ului pielii. Pe lângă asta îți poți prepara și un tratament în cazul în care te confrunți cu acneea.
6. Fulgi de ovăz
Fulgii de ovăz sunt un alt ingredient pe care îl poți folosi pentru a-ți exfolia pielea. Aceștia sunt potriviți în cazul în care ai pielea sensibilă deoarece conțin proprietăți antiinflamatorii. Indicat ar fi să îi combini cu miere și lapte vegetal.
7. Sare de mare
Sarea de mare este un ingredient natural abraziv și conține minerale destinate hidratării pielii. Pentru un efect complet, ar fi esențial să combini cu ulei de cocos sau de măsline.
8. Cafea măcinată
Cafeaua măcinată poate fi inclusă cu succes în rutina ta de îngrijire. Pe lângă asta, este un exfoliant prietenos cu pielea, oferindu-i în același timp luminozitatea de care are nevoie.
9. Lapte
Chiar dacă nu este un exfoliant puternic, laptele tot este un ingredient care are aceleași efecte precum le are un exfoliant cumpărat din comerț. Aplică câteva picături de lapte pe față și masează până când intră în piele.
10. Citrice
Lămâile sau grapefruit-urile sunt o modalitate la îndemână și eficientă de a-ți exfolia pielea. Important este să nu le aplici direct pe față, ci să le combini cu iaurt pentru a reuși să-i redai pielii tale luminozitate, dar și să diminuezi aspectul petelor pigmentare.
Sursa: elle.ro
Alexandra Cruceru