Un tânăr din București va ajunge în spatele gratiilor, după ce a fost prins de polițiștii gorjeni conducând fără permis pe drumurile din județ. Fapta în sine i-ar fi adus o pedeapsă cu suspendare sau chiar o sancțiune mai blândă, dar problemele penale din cazier îi complică acestuia existența. George Alexandru Șerban a fost condamnat acum câțiva ani cu suspendare pentru implicarea într-o rețea de trafic de droguri, el vânzând substanțe interzise unui investigator sub acoperire. În dosarul de acum magistrații gorjeni au ținut cont de antecedentele bucureșteanului și au contopit cele două pedepse, varianta finală a sentinței nefiind una favorabilă acestuia. „Pedeapsa stabilită în prezenta cauză de 8 luni închisoare se adaugă la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.693/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 877/23.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu. Verdictul nu este unul definitiv.
Gelu Ionescu