În Duminica a 23-a după Rusalii Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), din ziua de 20 octombrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi Pericopa Evanghelică din Evanghelia Sf. Ev. Luca, în care aflăm cum un bărbat din cetatea Gherghesenilor, chinuit de demon, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni, mai ales că viaţa lui era un chin, deşi el era viu, dar, totuşi, trăia printre cei morţi, adică, în morminte, fiind mort din punct de vedere spiritual şi social, din această atitudine a omului demonizat înţelegându-se faptul că păcatul, ca o lucrare a demonilor în viaţa oamenilor, îi înstrăinează pe aceştia de Dumnezeu, de semeni şi de ei înşişi, ceea ce înseamnă că minunea săvârşită de către Mântuitorul Hristos era în partea de răsărit a Mării Galileii, o regiune cu puţine aşezări omeneşti. Să mai reţinem că atunci când Iisus Hristos îl întâlneşte pe cel demonizat şi îl vindecă, alungă demonii din el, însă, le îngăduie duhurilor rele să intre într-o turmă de porci, care apoi s-au aruncat în mare şi s-au înecat, iar cei care vieţuiau în acele locuri, auzind cele întâmplate, nu s-au arătat bucuroşi, ci, dimpotrivă, pentru că au pierdut porcii pe care îi creşteau pentru a-i vinde, s-au arătat nemulţumitori faţă de Hristos şi L-au rugat să plece din ţinutul lor, deoarece paguba datorită înecării porcilor li s-a părut mult mai mare decât binefacerea vindecării, aceasta însemnând o atitudine care denotă că şi acei locuitori erau stăpâniţi de diavoli, fiecare dintre noi trebuind să înţeleagă, că dacă nu-L vom lăsa pe Hristos ca să intre în fiinţa noastră, în locul Lui va fi prezent diavolul, deoarece Iisus Hristos, neştiindu-Se dorit, nu Își impune Dumnezeirea Sa, ci, El Se descoperă doar celor care doresc să-L primească, ceea ce şi explică faptul că după această minune, Mântuitorul Hristos urcă în corabie şi trece pe celălalt mal al Lacului Ghenizaret, în Galileea, ca o dovadă de necontestat că Dumnezeu este Dătătorul de Viaţă, Care a acceptat moartea călcând-o, pentru a ne dărui nouă viaţa cea veşnică!
«Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt»? (Luca 8, 28)
În această Duminică a 23-a după Rusalii, atât de binecuvântată şi parcă hărăzită pentru a fi legată de atâtea mari sărbători creştineşti, din textul Evangheliei care se liturghiseşte aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos a sosit la Decapole, adică în ţară păgână, în general păgânismul însemnând închinarea la idoli în spatele cărora se află demoni. După cum îi învaţă Însuşi Domnul pe Apostolii Săi, la fel este şi magia, al cărei scop este de a folosi, prin ritualuri cu caracter analogic şi prin incantaţii, puterea demonilor pentru a ajunge la scopuri malefice. De cele mai multe ori, în epoca unei societăţi secularizate, robia spirituală a demonizaţilor ne face să uităm harul de a fi fost izbăviţi de păcat şi de a fi devenit creştini, fără a ne mai aminti de unde am plecat şi din ce prăpastie ne-a izbăvit Hristos! Deci, Domnul a ieşit un pic în afara Israelului, adică în Fenicia şi Decapole, dar nu pentru a predica în aceste locuri, ci, aici va săvârşi numai minuni şi acte de vindecare, mai ales exorcisme. Astfel, putem vedea în aceasta o profeţie a convertirii neamurilor, o «sămânţă» pentru Biserica ce avea să fie, deoarece, Domnul îi pregăteşte pe ucenici pentru un concept pe de-a-ntregul străin israeliţilor: evanghelizarea păgânilor, iar în ţinutul Gherghesenilor (al Gadarenilor la Sf. Ev. Matei), va săvârşi un exorcism impresionant asupra unui demonizat (la Sf. Ev. Matei sunt doi), izbăvindu-l de apăsarea demonilor. Prin aceasta, Evanghelia care se citeşte este extrem de bogată şi de importantă pentru cunoaşterea lumii demoniace şi pentru lupta duhovnicească împotriva demonilor! Se ştie că anumite persoane sunt posedate de demoni, adică, invadate, dominate, fagocitate până la pierderea conştiinţei şi a libertăţii de conştiinţă, atunci când se află într-un mediu păgân, idolatru, unde se practică jertfe de animale, magia şi artele divinatorii, iar demonizarea este o realitate obiectivă şi cu aspecte subiective, nu doar produsul imaginaţiei. Aşadar, prima învăţătură importantă pe care o desprindem este comportamentul şi ţinuta îndrăcitului, care trăieşte gol şi locuieşte în morminte, printre morţi, sau în pustiu, scoate strigăte şi urlete, răneşte oamenii, se auto-mutilează, deci, un om desfigurat, care nu mai este el însuşi, care nu mai are judecată şi nici bun simţ, un strigoi înfricoşător care terorizează populaţia.
,,Staţi locului! Aţi văzut câtă putere am! Nu plec niciunde, voi sta, şi dacă îndrăzniţi, goniţi-Mă”!
Demonii urăsc omul, pentru că el este chipul Lui Dumnezeu şi fac totul ca să-i întineze omului frumuseţea, care este o oglindire a frumuseţii dumnezeieşti, tocmai ca să-l înjosească pe acela care este un «mic dumnezeu» sau «microthéos», ca un semn că frica este mereu un criteriu al prezenţei demonilor, pentru că este unul dintre principalele lor mijloace de acţiune. În ceea ce priveşte forţa extraordinară a demonizatului (Sf. Marcu spune că au încercat să-l pună în lanţuri dar a reuşit întotdeauna să-şi rupă lanţurile!), este forţa îngerească pe care îngerii căzuţi au păstrat-o pentru că aparţine naturii lor! Este vorba despre puterea de temut a lumii nevăzute. Vedem bine, chiar din discurs, că demonul este cel care vorbeşte prin gura demonizatului, iar nu omul însuşi, aceasta fiind cea de-a doua învăţătură interesantă a pericopei, faptul că demonii refuză Întruparea Cuvântului, a Fiului Lui Dumnezeu, pentru că socotesc că Dumnezeu este prea înalt, prea puternic, prea frumos pentru a se înjosi la starea unei biete creaturi cum este omul. Dar, demonii, nu pot face altfel decât să recunoască puterea dumnezeiască din Omul Iisus şi nu au de ales, pentru că persoanele îngereşti sunt atât de aproape de Dumnezeu, că le este imposibil să nege existenţa sau prezenţa Lui Dumnezeu, doar omul poate face aceasta!
Sfârşitul pericopei ne îngăduie să înţelegem, de ce Iisus Hristos nu a mers ca să le predice păgânilor şi de ce aceştia Îi cer să plece, să le părăsească ţara, pentru că, de fapt, ei Îl dau afară, ca un semn că nerecunoştinţa oamenilor faţă de Dumnezeu este uriaşă! Deşi, Mântuitorul Hristos, nu numai că a izbăvit un om care suferea amarnic, ci şi un oraş care era tulburat şi plin de frică datorită prezenţei înfricoşătoare a unui demonizat, pe cei din ţinutul Gherghesenilor nu-i vedem că-I mulţumesc Domnului pentru această izbăvire! Totuşi, faptul că Domnul Iisus a mers de bunăvoie în pământ păgân, deşi, nu fusese chemat de nimeni, va avea roade, pentru că fostul demonizat, acum vindecat, Îi cere Lui Hristos ca să-L urmeze, dar, Domnul refuză şi îi porunceşte să rămână printre ai săi pentru a-L mărturisi pe Dumnezeu, tocmai pentru a demonstra că lasă printre păgânii din Decapole un martor ocular al lucrării Sale mântuitoare! Iisus Hristos, chiar dacă a plecat fizic din acel ţinut, a rămas tainic prezent prin lucrarea Sa în cel vindecat, poate cea mai convingătoare dovadă de necontestat că Dumnezeu este Dătătorul de Viaţă, Care a acceptat moartea călcând-o, pentru a ne dărui nouă viaţa cea veşnică!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. Sâmbătă, 19 octombrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească şi va săvârşi slujba de sfinţire a Bisericii cu hramurile: «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» şi «Sfinţii Martiri Brâncoveni», din Parohia Hurezani, Filia Plopu de Hurezani, comuna Hurezani, judeţul Gorj.
