O echipă de elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu participă la Concursul naţional Euroscola, ediţia a XII a (2019-2020), organizat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România în Parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, care se desfăşoară sub titlul generic „Educaţia schimbă vieţi”.
Cei 24 de elevi care formează echipa Euroscola au ca temă să realizeze o campanie de promovare a rolului educaţiei şi al învăţării unei meserii. Întreaga campanie are ca punct de plecare povestea de succes a unei personalităţi de la nivel local, judeţean sau naţional care a activat în orice domeniu şi a contribuit la funcţionarea normală şi la bunăstarea comunităţii (locale, judeţene, naţionale sau europene). Prin urmare, echipa CNSH a decis să pornească în campania de promovare a rolului educaţiei de la povestea de succes a domnului profesor dr. Gheorghe Gorun, cel care a fost director al Colegiului vreme de 18 ani.
În cadrul campaniei, elevii coordonaţi de doamnele profesoare Spineanu-Fluturaş Florina şi Popescu Motomancea Elena Aurelia, au realizat numeroase activităţi prin care să-i facă pe elevi şi pe alte pesoane din publicul larg să conştientizeze rolul educaţiei şi al formării profesionale în atingerea potenţialului şi în asigurarea bunăstării durabile. Aşadar, echipa Euroscola a realizat atât pliante care au fost împărţite părinţilor, profesorilor şi elevilor din şcolile partenere , cât şi un afiş de promovare a personalităţii alese şi a rolului educaţiei şi formării profesionale. De asemenea, elevii au realizat un program informativ și artistic pe care l-au susţinut în cadrul liceului nostru pentru a-i informa pe elevii haretişti cu ocazia Zilei mondiale a educaţiei, dar şi în şcolile partenere. Întregul program artistic a pus accentul pe interacţiunea cu publicul, cu elevii care au fost provocaţi să-şi exprime opinia cu privire la necesitatea continuării studiilor şi/ sau necesitatea învăţării unei meserii care să asigure un trai decent fiecăruia.
În vederea realizării unui program al campaniei cât mai bine structurat, membrii echipei, împreună cu cele două doamne profesoare, s-au întâlnit încă din vară, cel puţin o dată pe săptămână. Astfel, în funcţie de abilităţile fiecăruia, au fost distribuite sarcini precise de rezolvat, elevii reuşind să interacţioneze, să comunice, să facă schimb de idei şi să-şi dezvolte deprinderi de lucru în echipă.
Întreaga activitate poate fi găsită şi urmărită pe pagina de facebook a proiectului : CNSH-TJ-Euroscola 2019.
Scris de: Mălina Maria Gheban
Articolul Educaţia schimbă vieţi apare prima dată în Impact In Gorj.