E nevoie de lucrări la terenurile de baschet distruse de amenajarea Stadionului Municipal


Noul Stadion Municipal a revenit de joi la autoritatea locală, după ce Consiliul Local Târgu Jiu s-a reunit într-o ședință de îndată și a aprobat protocolul de predare semnat de conducerea Companiei Naționale de Investiții.

Urmează preluarea efectivă a arenei și a tuturor spațiilor unde vor avea loc activități sportive, comerciale sau de altă natură. Lucrările nu sunt însă finalizate, din punctul de vedere al conducerii Clubului Sportiv Pandurii. Este nevoie de refacerea suprafeței de joc la cele două terenuri de baschet din spatele Stadionului Municipal. Acestea au fost afectate de utilajele firmelor care au lucrat la Stadionul Municipal. Mai sunt de executat lucrări și la hotelul Sport, la centrala termică și la spațiile pentru servirea mesei, respectiv la birouri.

Nu ar mai fi niciun impediment

Autoritățile locale trebuie să treacă la remedierea neajunsurilor apărute la bunurile Clubului Sportiv Pandurii, din subordinea Ministerului Sportului. Sunt de executat lucrări la interior, în zona cantinei, a camerei centralei termice. De asemenea, clădirea nu este racordată la rețeaua de apă din municipiu. Prin urmare, hotelul Sport nu poate fi folosit de către administrator în momentul de față. Personalul administrativ al CS Pandurii și sportivii folosesc acum spațiile Asociației Județene de Fotbal Gorj.

Aceasta pentru că CS Pandurii și AJF sunt conduse de Mihai Prunariu. „Arena a fost predată autorității locale. În momentul de față, sunt întrunite condițiile pentru a se apuca de lucrări. Nu știu când se va întâmpla acest lucru. Eu sper ca în perioada următoare să se apuce și să ne putem muta cu personalul și cu sportivii în hotel. Pierdem și bani pentru că nu putem închiria camerele. Nu ai cum să închiriezi camere dacă nu ai apă caldă, apă potabilă și agent termic. Eu sper că vor readuce la starea inițială și terenurile de baschet din fața hotelului. Sunt folosite de toți tinerii și copiii din oraș“, a spus Mihai Prunariu, președintele CS Pandurii Târgu Jiu.



Cititi tot articolul