După preluarea Stadionului Municipal, autoritățile locale sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru inauguarea Arenei. Municipalitatea îi vrea alături pe toți micii sportivi din județ.
Primarul Marcel Romanescu a pus pe hârtie invitații care sunt așteptați la inaugurarea stadionului din Târgu Jiu. Printre numele mari ale județului se regăsesc și viitorii sportivi ai Gorjului. „Toate entitățile sportive din Gorj, toți copii legitimați, de la toate cluburile existente, vor primi invitații pentru participarea la meciul de inaugurare de pe 5 octombrie, inclusiv entitățile sportive. Pot participa gratuit la acest eveniment! Vorbim de copiii pasionați de sport și nu am putut face o departajare. Vom trimite invitații la toți primarii, la toți parlamentarii, mediul de afaceri pentru că vrem ca viitori susținători ai sportului din Gorj să fie alături de noi la acest eveniment”, a declarat Marcel Romanescu.
Meci, după meci
În ceea ce privește programul din ziua inaugurării, activitățile vor demara după orele prânzului. „În urma discuțiilor cu Pandurii avem 1000 de locuri gratuite pentru juniori și încă 700 de invitații pentru societățile comerciale și instituții publice. Meciurile se vor disputa de la ora 15.00, însă, intrarea se va face de la ora 14.00 . La ora 18.00 va fi disputat meciul cu U Cluj ,iar, la ora 15 vom avea partida amicală cu gloriile fotbalului românesc”, a mai declarat primarul.
Articolul Toți sportivii gorjului, așteptați la inaugurarea Stadionului apare prima dată în Impact In Gorj.