Lege pentru impozitarea bacşişului iniţiată de Teodorovici a fost adoptată de Senat



Senatul a adoptat, miercuri, propunerea legislativă iniţiată de ministrul demis al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care bacşişul încasat de la clienţi în cazul serviciilor de restaurant sau bar este evidenţiat distinct pe bonul fiscal.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de către client în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN ‘5.610 Restaurante’ şi ‘5.630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor’. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În restaurante şi baruri, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. Operatorul economic va înmâna clientului nota de plată înainte de emiterea bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului, care poate varia între 10 şi 15% din valoarea serviciilor de care a beneficiat. Operatorul economic va înregistra în contabilitate distinct aceste sume şi va include în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub forma de articol cu denumirea ‘bacşiş’, stipulează actul normativ.

“După abrogarea prevederilor care reglementau modul de definire, înregistrare şi fiscalizare a bacşişului, OUG 8/2015, organizaţiile profesionale şi patronale din domeniul HORECA au solicitat public în repetate rânduri să se analizeze posibilitatea introducerii unei noi reglementări a bacşişului în acest domeniu. În prezent, în România bacşişul reprezintă o practică întâlnită frecvent în special în domeniul restaurantelor şi barurilor, valoarea totală a sumelor de această natură plătite şi respectiv încasate fiind considerabilă”, se arată în expunerea în de motive a proiectului.

Senatorul UDMR Tanczos Barna şi-a exprimat, miercuri, în plen, rezerva în privinţa posibilităţii de aplicare a actului normativ.

Liderul grupului PNL, Florin Cîţu, a afirmat că, prin evidenţierea distinctă a bacşişului pe bonul fiscal şi în actele contabile, “PSD introduce o nouă taxă”.

Propunerea legislativă adoptată de Senat cu 43 de voturi “pentru”, 23 “împotrivă” şi 6 “abţineri va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articolul Lege pentru impozitarea bacşişului iniţiată de Teodorovici a fost adoptată de Senat apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul