O categorie din angajații CEO nu pot beneficia de legea pensiilor. Vezi care!



Legea pensiilor, discutată de sindicaliștii din CEO. Reprezentanții minerilor susțin o parte din angajații Complexului sunt discriminați în ceea ce privește aplicarea actului normative. Vizați sunt salariații din Termocentralele Turceni, Ișalnița și Craiova care au renunțat în trecut la condițiile deosebite de muncă.

Legea pensiilor ,aprobată recent în Camera Deputaților, aflată în acest moment pe masa președintelui Iohannis, nu avantajează toți angajații Complexului Energetic Oltenia. Sindicaliștii susțin că de vină sunt cei care i-au reprezentat pe mineri în trecut. “De 10 de ani pentru salariații care lucrează în condiții deosebite nu s-a făcut nimic, în sensul de a îmbunătăii ieșirea lor la pensie. E singura dată când se face ceva. Legat de legea în sine, întradevăr, față de proiectul inițial, făcut de noi, e o mică problemă pentru că noi am vrut să includem și colegii care și-au păstrat condițiile deosebite cum sunt cei de la Rovinari unde a fost implicare, dar și alți colegi din Turceni Craiova sau Ișalnița care le-au pierdut”, a declarat Dumitru Pârvulescu.

„Așteptăm să fie promulgat de președintele României. Eu sunt președintele singurei termocentrale din CEO, și chiar din țară, ai cărei angajați beneficiază de grupa a II-a. După mii de procese, angajații au beneficiat de grupă pentru că, inițial, și la noi doar 12 salariați beneficiau de acest drept”, a declarat liderul de sindicat Constantin Mitrescu.

Proiect nou

Parlamentarii din județul vecin, intenționează să depună și ei un proiect de hotărâre care să vină în sprijinul angajaților din Termocentralele unde legea nu este aplicabilă. Nelu Roșca susține că sindicatele și aleșii s-au așezat la masă și caută soluții. „Liderii de sindicat din Dolj m-au sunat, mi-au ceut proiectul inițial și mi-au spus că parlametarii lor  doresc să facă inițiativă legislativă pentru reîncadrarea a locurilor de muncă, deși,  de la Comisia de Muncă ne spun că din 2017 nu se mai pot declara locuri de muncă în condiții deosebite. Din punctul meu de vedere, dacă aș reprezenta salariații de la Craiova, Ișalnița și Turceni, aș face o adresă către Consiliul de Discriminare pentru că nu este normal ce se întâmplă”, a declarat Nelu Roșca.

Articolul O categorie din angajații CEO nu pot beneficia de legea pensiilor. Vezi care! apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul