Sejur de două săptămâni în stațiunea Bala pentru mai mulți beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență Dobrița. DGASPC Gorj continuă în acest fel seria activităților recreative organizate pentru beneficiarii serviciilor sociale din subordinea sa.
Șapte beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență Dobrița, din cadrul DGASPC Gorj, beneficiază de tratament balnear în stațiunea Bala din județul Mehedinți. Aceștia sunt însoțiți de doi educatori. Sejurul a început la 1 mai și se încheie în data de 16 mai. Sunt incluse servicii de cazare, masă și tratament. Luna trecută, alți 15 beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni s-au bucurat de 16 zile de relaxare în stațiunea Bala, aceștia declarându-se mulțumiți de condițiile de cazare și masă, dar și de sedințele de tratament. Activități similare vor fi organizate și pentru beneficiarii altor complexuri rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, precum și pentru cei din asistența maternală.
Articolul BENEFICIARII SERVICIILOR SOCIALE, LA STAȚIUNE apare prima dată în Tele 3.