Salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap din comuna Roșia de Amaradia nu au mai fost plătite de două luni. 52 de persoane din localitate beneficiază de acest drept. Conducerea Primăriei Roșia de Amaradia motivează faptul că banii s-au terminat și că fondurile promise la rectificarea bugetară nu au venit: „Am mai pus din bugetul local bani pentru a plăti pentru o lună salariile. Din august nu s-au mai acordat drepturile salariale. Suma necesară pe an pentru plata salariilor este de 1,5 milioane de lei noi. Am primit la începutul anului doar 740.000 de lei“, a spus Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.
Articolul Salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap din comuna Roșia de Amaradia nu au mai fost plătite de două luni apare prima dată în Impact In Gorj.