Adrian Gorun: Obiectivul UCB poate fi schimbat doar cu un buget mai mare


Echipa de handbal masculin a Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a obținut cea de-a treia victorie consecutivă în Divizia A, seria D, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, formația CSU  Politehnica Timișoara,  cu scorul de 32-22, la pauză 16-10.

Universitarii gorjeni au dominat clar partida disputată în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, la care au asistat în jur de 500 de spectatori. Antrenorul Adrian Gorun a folosit tot lotul avut la dispoziție și s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi în acest meci, dar și în perspectiva meciului de etapa viitoare, de la Arad.

Cel mai bun marcator al meciului a fost gorjeanul Bogdan Ivășchescu, cu 10
goluri. Evoluții foarte bune au avut și Ionuț Mazilu, care a reușit 5 goluri,
Ionuț Ungureanu, tot cu 5 reușite, dar și portarul Bogdan Motoi, cu 14 intervenții
între buturile UCB.

Sub comanda antrenorului Adrian Gorun, handbaliștii UCB bifează trei victorii consecutive în actuala stagiune și se mențin pe podiumul seriei D, din Divizia A, locul 3 cu 9 puncte acumulate, la egalitate cu ocupanta locului 2, CS Universitatea Craiova. Obiectivul nu este, însă, accederea pe prima scenă, din lipsa banilor.

”Obiectivul echipei nu poate fi schimbat decât cu un buget mai mare” declară antrenorul Gorun.

Etapa viitoare, UCB se deplasează la Arad, pe 20 octombrie, pentru meciul din etapa a VI-a, cu HC Beldiman Arad.



Cititi tot articolul