Numele lui Cârciumaru, Greblă și Iriza vehiculate pentru o candidatură la Senat, în 2020. Conform unor surse, Scarlat Iriza ar avea sprijinul unor lideri de la centru pentru a fi primul pe lista de senatori a Partidului Social-Democrat. Totuși, Iriza zice că este mai interesat de postul de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.
Săptămâna
trecută, se vorbea despre o posibilă trădare a senatorului Iriza, la moțiunea
de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă, pe fondul unor nemulțumiri ale
acestuia. Nu s-a întâmplat așa, parlamentarul de Gorj nu a votat moțiunea. Ion
Bârcă, primarul din Turburea, consideră
că Scarlat Iriza ar merita încă un mandat de parlamentar.
Scarlat
Iriza spune că are prea mulți prieteni în PSD pentru a lua în calcul o
eventuală trădare a acestui partid. Cât despre o candidatură la Senat, în 2020,
așa cum se zvonește, Iriza afirmă că deocamdată interesul său este legat de
postul de la ANRE.
Iriza
consideră prematură discuția despre parlamentarele de anul viitor. Spune că, mai
întâi, trebuie văzut ce scor va obține PSD la alegerile locale.
Pantelimon
Manta crede că Iriza, Greblă și Cârciumaru ar trebui să facă pasul înapoi și să
permită o înnoire a clasei politice din județ.
Dan
Ilie Morega nu vede posibilă o promovare a lui Toni Mihai Greblă pe primul loc
pe lista de Senat a PSD Gorj, dar îl vede implicat în treburile organizației.
Morega
a aflat de la surse de încredere de la București, că Florin Cârciumaru nu va
mai candida la parlamentarele din 2020, iar primul loc la Senat, sau locul 2 la
Deputați, va fi ocupat de Scarlat Iriza.