Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Târgu Jiu, au acționat pe raza comunei Peștișani, în zona împădurită a satului Seuca, în vederea identificării persoanelor care recoltează, din fondul forestier, trufe, fără acordul proprietarului ocolului silvic care asigură administrarea pădurii.
„Cu această ocazie, au fost identificați trei bărbați, de 53, 59 și 22 de ani, din comuna Peștișani respectiv Câlnic, care s-ar fi deplasat în fondul forestier, de pe raza satului Seuca, cu un autoturism de teren și doi câini antrenați pentru căutarea trufelor, ocazie cu care, ar fi cules, fără a avea acordul proprietarului terenului, 180 grame trufe (negre si albe). Având în vedere cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a tânărului, de 22 de ani, în baza Legii 171/2010 privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiind dispusă și ridicarea în vederea confiscării a cantității de 180 grame trufe“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Articolul Amendați pentru că au cules ilegal trufe apare prima dată în Impact In Gorj.