Marin Condescu replica dură la adresa lui Adrian Tudor



Marin Condescu i-a replicat la Radio Infinit viceprimarului Adrian Tudor, cel care a spus că nu se plătea efectiv cotizația la Pandurii, Consiliul Local alocând banii doar pe hârtie. Condescu atenționează că astfel de declarații sunt periculoase.

”Această cotizație nu era alocată, pentru că acest club avea bani din alte surse” a explicat, marți, viceprimarul Târgu-Jiului, în contextul în care instanța a decis ca municipalitatea să achite 2,8 milioane de lei către clubul de fotbal, contribuții din trecut.

Eu cred că la oamenii ăştia ori este nebunie, ori nu îşi dau seama, ori cred că pot să conducă tot ce este justiţie. Din momentul în care tu ai făcut un buget pentru clubul Pandurii Târgu Jiu, pe care l-ai prezentat și a stabilit toate cheltuielile, inclusiv contractele jucătorilor și tot ceea ce se întâmplă, te-ai dus la Federație și ți s-a dat în baza acestui buget dreptul de a activa în Liga 1 și s-au virat banii în baza acestor documente oficiale, semnate de către oficiali, eu cred că ori au intrat în perioada nebună, ori nu sunt responsabili de ce declară. Iar toate lucrurile astea s-au întâmplat după 2014. Sunt acte oficiale și s-au obligat, mai mult decât atât, au fost prinse în bugetele unităților respective. Nu mai iau în Complexul Energetic Oltenia, unde a fost aprobat prin hotărâre de guvern. Iar aceste sume deveneau obligatorii și creau pentru club, la rândul lui, obligații către ANAF. (…)  Acum eu îmi închipui de ce s-a ajusn la insolvență. Înseamnă că au făcut fals în acte și au câștigat bani, și au păcălit peste 200 de oameni, atât societăți comerciale, care fiind în prima ligă, acordau servicii pentru că credeau că e Consiliul Local, Consiliul Județean, dar eu cred că nu vorbește nimeni în numele lor, vorbește singur și a apucat-o, așa, pe arătură. Iar în baza acestor documente, la rândul tău făceai angajamente, contracte de muncă cu personalul angajat, făceai convenții civile cu jucătorii, de aceea sunt și acum la masa credală. Înseamnă că au avut bani, tot la mișto dădeau și la reprezentanții lo care au luat peste 2 miliarde. Mă refer la viceprimarul Popescu, la fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Florescu. Ei de unde au luat banii? De la promisiunile lor? Sau au luat bani de la alți fraieri care au plătit și au înțeles care este cu adevărat obligația lor? (…) Aceste declarații sunt iresponsabile și vor avea consecințe mult mai grave decât îți închipuie ei. Iar consiliul local a aprobat aceste sume și le-a bugetat. Mai mult, spunând că tu așa la mișto ai făcut toate lucrurile astea, ai afectat toi acești oameni care au încheiat documete legale cu clubul. Acum îmi dau seama de ce a ajuns în insolvență în 2016. Pentru că a fost penalizată inclusiv cu 9 puncte pentru că nu au putut să plătească salariile la anumiți jucători, iar dacă el știe unde s-au dus banii bugetați în instituțiile respective înseamnă că este mare. Dar eu nu vreau să comentez mai mult. Ne ajută toate aceste declarații, arâtând că după 2014 a fost bătaie de joc. Părerea mea e că nu știe ce vorbește” a spusla Radio Infinit, Marin Condescu.

Articolul Marin Condescu replica dură la adresa lui Adrian Tudor apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul