PLUS Gorj a reacționat, printr-un comunicat de presă, după ce un pădurar din Tismana a fost reținut pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la tăiere ilegală de arbori și instigare la furt de arbori.
”În ultima vreme subiectul tăierilor ilegale în pădurile României este tot mai fierbinte, apărând pe internet poze, filmări, documentare cu transporturi și tăieri ilegale de lemne, dar nimeni nu prezintă soluții concrete și fezabile pentru stoparea acestora. În urmă cu câteva zile, un documentar marca Recorder dezvăluia rețeaua hoților de lemn și cum instituții care ar trebui să se ocupe de combaterea tăierilor ilegale, precum ROMSILVA, sunt cele care reprezintă un pericol la adresa fondului forestier. Luni, 07.10.2019, s-a confirmat ipoteza Recorder: un pădurar din Tismana – Gorj este acuzat pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la tăiere ilegală de arbori și instigare la furt de arbori. Acesta este reținut pentru un prejudiciu de 27.000 de lei.
În acest context, se impune a se lua de urgență măsuri cu privire la integritatea fondului forestier, mai ales că tăierile ilegale ale pădurilor sunt considerate amenințări la adresa securității naționale. Partidul PLUS propune un set de măsuri concrete în perspectiva unui program de guvernare care să urmărească redresarea situației în care a fost adusă România în ultimii 30 de ani. Pentru combaterea tăierilor ilegale în pădurile României, PLUS propune:
– Reforma profundă a instituțiilor care răspund de silvicultură în România;
– Reactivarea instrumentelor de prevenire și combatere a tăierilor ilegale realizate în guvernarea tehnocrată din 2016 și îmbunătățirea acestor instrumente: inspectorul pădurii, platforma web cu alerte satelitare care indică locurile unde apar modificări în coronamentul pădurilor, a Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL);
– Îmbunătățirea sistemului de prevenire și combatere a tăierilor ilegale prin integrarea activității poliției și jandarmeriei cu cel al gărzilor forestiere și control financiar-fiscal” se arată în comunicatul PLUS Gorj.