Mitriţă are program special la naţională

https://gorjeanul.ro/


Revenit în lotul României pentru meciurile cu Insulele Feroe (12 octombrie) şi Norvegia (15 octombrie), fotbalistul formaţiei New York City, Alexandru Mitriţă, nu s-a antrenat cot la cot cu colegii săi. Fostul căpitan al Universităţii Craiova a efectuat doar un antrenament de alergări uşoare, pentru a se reacomoda la fusul orar. Mitriţă pare că a îngropat definitiv securea războiului cu selecţionerul primei reprezentative, Cosmin Contra, cel care chiar l-a însoţit la alergări.,,Nu am nimic cu domnul Contra, dacă aveam ceva cu domnul Contra sau el cu mine nu mai eram aici. După meciul cu Suedia, când m-a scos la pauză, nu a fost absolut nimic. A doua zi nu m-am antrenat ok. Nu am avut motivație. Cine nu își dorește la echipa națională meci de meci?! Toată lumea așteaptă să fac diferența cum o fac și la echipa de club”, a spus fotbalistul oltean.Mitriță are 31 de meciuri oficiale și 13 goluri marcate pentru formaţia americană, lider în Conferința de Est. Fotbalistul ofensiv a fost transferat în februarie de la Universitatea Craiova.,,Mă simt bine, m-am adaptat bine. În primele două trei luni îmi doream să plec, fiind un oraș așa mare, nu știam ce să fac în el, dar acum au venit și rezultatele și mă simt foarte bine. Important e că sunt foarte apreciat, am și jucat bine, fanii nu sunt ca în România, după două trei meciuri să îţi sară în cap. Au multă răbdare cu mine. Sunt jucători foarte valoroși cu nume și nu cum se spune aici, că vin doar jucători obişnuiţi”, a mai spus ,,Mitri”. Ajuns la 24 de ani, Mitriţă este cotat la 6 milioane de euro de transfermarkt.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul