Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață între localitățile Balaciu şi Sfântu Gheorghe, județul Ialomița, între un microbuz și un TIR. Șoferul autotrenului și alte nouă persoane din microbuz au murit.
UPDATE: 13.40. Cu puțin timp în urmă retailerul Mega Image a anunțat închiderea a două magazine, în memoria colegilor care și-au pierdut viața în accidentul petrecut în Ialomița.
„În urma accidentului rutier, întâmplat în dimineața acestei zilei pe ruta Slobozia-Urziceni, trăim cu durerea pierderii celor opt colegi și cu speranța de recuperare și însănătoșire a celoralti șapte aflați în spital. Vă informăm că astăzi…”
UPDATE: 11.40. Șoferul TIR-ului care a provocat carnagiul cu 10 morți de la Sfântu Gheorghe, Ialomița, a condus toată noaptea și se grăbea să ajungă acasă pentru a putea merge apoi la pescuit. Bărbatul plecase ieri, la ora 16.00, din Târgu Jiu și urma să ajungă la Ciulnița (Ialomița), în apropiere de Slobozia, potrivit Observator.tv.
Șoferul transporta pene de pasăre în camion, iar în această dimineață, cu numai câțiva kilometri înainte de locul cumplitului accident din Sfântu Gheorghe, Ialomița, bărbatul a oprit pentru a bea o cafea.
Potrivit unor surse, el se grăbea să ajungă acasă pentru a merge apoi la pescuit.
UPDATE 10.40: Reprezentanții Mega Image au confirmat pentru Libertatea că în microbuzul implicat în accident se aflau 15 angajați ai lanțului de magazine și doi șoferi.
„Este o tragedie. Erau colegii noștri. Urmează ca poliția să stabilească dacă este vorba de un accident de muncă. Suntem în contact cu spitalele, încercăm să luăm legătura cu familiile, dar în momentele acestea nu putem decât să așteptăm concluziile autorităților”, a spus Adrian Nicolaescu, reprezentantul lanțului de magazine Mega Image.
La scurt timp după ce Adrian Nicolaescu a confirmat pentru Libertatea că cei 15 oameni aflați în microbuz erau angajați ai Mega Image, echipa lanțului de magazine a postat un mesaj trist pe contul de socializare:
„Anunțăm cu regret faptul că, în dimineața zilei de astăzi, am pierdut opt colegi și alti șapte sunt răniti în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019. Din primele informații transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, accidentul a fost provocat de faptul că, șoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul în care se aflau colegele noastre. Suntem alături de familiile îndurerate și le vom sprijini în toate demersurile necesare”, este mesajul postat pe contul de Facebook Mega Image, care și-a schimbat totodată și sigla, în semn de doliu pentru moartea celor 10 colegi.
UPDATE 10.00: Potrivit presei locale, în microbuz se aflau angajați ai unui supermarket Mega Image din București, majoritatea femei, care se duceau la serviciu.
Trei dintre supraviețuitoare sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Reprezentanții unității medicale au declarat că două dintre acestea se află în sala de operație, în urma accidentului suferind mai multe traumatisme. Cea de-a treia pacientă nu a necesitat intervenții chirugicale.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia vor solicita intervenția unui elicopter SMURD pentru transferul către București a unei tinere de 19 ani, supraviețuitoare a accidentului petrecut la Sfântu Gheorghe. Victima a suferit mai multe traumatisme la coloana vertebrală și are nevoie de consult de specialitate, mai scrie publicația locală Independent.
UPDATE 7.30: Circulaţia rutieră pe DN2A Slobozia – Urziceni a fost reluată, potrivit centrului Infotrafic al Poliției.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, la locul accidentului fiind mobilizați zeci de pompieri, paramedici SMURD și mai multe autospeciale de intervenție și ambulanțe.
În microbuzul implicat în accident se aflau 17 persoane, care voiau să ajungă la serviciu, în Capitală. Se pare că șoferul autotrenului a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de microbuz, notează publicația locală Independent.
Foto: ISU Ialomița
În urma accidentului, zece persoane au murit, între care șoferul tirului și nouă pasageri ai microbuzului, iar alte șapte au fost transportate de urgență la spital: trei la Slobozia și patru la spitalele din București.
Foto: ISU Ialomița
Potrivit centrului Infotrafic, circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri pe DN 2A, între Slobozia și Urziceni.
Post-ul Accident cu 10 morți și 7 răniți în Ialomița! Un microbuz cu angajați Mega Image a fost spulberat de un TIR apare prima dată în Libertatea.