Un tânăr de 29 de ani din Târgu Jiu a ajuns vineri la spital, după ce a provocat un accident rutier în localitatea doljeană Milești.
Acesta se deplasa între Craiova și Melinești, pe DN 6 B, la un moment dat ajungând pe contrasens cu mașina și intrând în coliziune cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un tânăr din Craiova.
„Un tânăr de 29 de ani, din Târgu Jiu, conducea un autoturism, pe DN 6 B, direcția Craiova către Melinești, iar în satul Milești a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 27 de ani, din Craiova. Bărbatul de 29 de ani a fost transportat conștient la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Cercetările continuă pentru a se stabili cauzele producerii evenimentului.