Municipalitatea anunță o vară incendiară la Târgu
Jiu. Timp de trei luni, orașul lui Brâncuși va deveni noua atracție turistică a
tinerilor. Primarul Romanescu garantează că încasările hotelierilor vor crește
după ce spectacolele se vot ține lanț în orașul pe care îl conduce.
Autoritățile târgujiene așteaptă vara
pentru a deschise sezonul de turiști. Romanescu are în plan să atragă oaspeții
prin concerte în aer liber. Nu s-a făcut rabat la nimic, după cum afirmă chiar
Romanescu. „Suntem în discuții cu firmele de impresariat care ne pot asigura
formații de top. Toate aceste spectacole vor fi o surpriză pentru toată lumea.
Discutăm doar de formații care să acopere toată paleta de gusturi și de
generații. Vrem ceva deosebit și sunt sigur că programele pe toată perioada
estivală îi va încânta pe toți cei prezenți. Nu am făcut rabat de la calitate
și mi-aș dori ca după această vara Târgu Jiul să rămână cel mai important punct
pe harta Olteniei. Nu am făcut nimic altceva decât să asigur suma necesară ca
orașul, pe cele trei luni de zile, să fie pe harta evenimentele din țară și, vă
garantez, că indiferent cine va veni la Târgu Jiu va rămâne cel puțin două nopți
pentru că are ce să vadă. Până acum turiștii făceau popas în Parcul Central mai
mergeau și la Poarta Sărutului și plecau spre Horezu, Vâlcea. Nu vorbim de
formații care aduc 1000-2000 de spectatori ci de evenimente care vor aduce peste
50 mii de oameni în Piața Prefecturii, la Coloană sau în Sala Sporturilor, în
caz că va ploua. Ca si bani vorbim de aproximativ 80 mii
de euro pe zona de spectacole, mai sunt și alte cheltuieli cu cazare, cu scenă,
tot ceea ce presupune un astfel de spectacol”.
The Motan, sparge gheața
Startul se va da începând cu luna mai,
când, de Zilele Municipiului Târgu Jiu, autoritatea locală va aduce în concert
una dintre cele mai în vogă formații din Republica Moldova. „Vom avea două
evenimente stabilite pentru Zilele Orașului, pentru Balul Bobocilor va concerta
The Motans ,și, după aceea, un Bal al Absolvenților în cadrul căruia vom premia
șefii de promoție din fiecare liceu din Târgu Jiu. Premiile vor fi asigurate de
oamenii de afacere din oraș”, a mai declarat edilul.
Articolul Spectacole de 80 mii de euro la Târgu Jiu. Romanescu : „Nu am făcut rabat de la calitate” apare prima dată în Impact In Gorj.