Târg de job-uri pentru tineri. Posturile vacante!


Absolvenții din Gorj sunt așteptați la Bursa locurilor de muncă. Tinerii care își doresc un job pot găsi o ofertă pe plac la jumătatea acestei luni, când va avea loc târgul de locuri de muncă. Agenții economici care au posturi vacante sunt așteptați la Universitatea „Constantin Brâncuși”, sediul din Debarcader, unde este programat evenimentul.

În aceste zile, cei de la Șomaj anunță firmele care au locuri de muncă vacante că pot selecta tineri dornici să lucreze. Bursa dedicată absolvenților va avea loc peste două săptămâni. „AJOFM va organiza în data de 18 octombrie 2019, începând cu ora 10, la Târgu Jiu, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Pentru identificarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii și care să fie oferite persoanelor care vor participa la această bursă, în special tinerilor, salariații AJOFM desfășoară activități de contactare a agenților economici și de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă”, a transmis Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.

La ora actuală, pe site-ul AJOFM Gorj figurează 245 de posturi vacante pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Sunt job-uri pentru persoane cu studii medii, dar și superioare. Sunt posturi vacante de vânzător, zidar, șofer, sudar, stivuitorist, paznic, medic veterinar, chimist, bucătar, agent de vânzări, administrator, agent de securitate sau muncitor necalificat.



Cititi tot articolul