Autoritățile județene au reușit să recepționeze o porțiune de drum județean, reabilitată prin PNDL, în comuna Runcu, cu trei luni înainte de termenul avut de constructor să termine lucrarea. Este vorba despre DJ 67C, care a intrat în lucru în luna iulie 2018, dar porțiunea modernizată a fost dată deja în folosință. Lucrarea a fost făcută de Ydail Construct și Metacolect Prod SRL, nu în 15 luni, ci în 12, investiția bucurând atât autoritatea locală, Primăria Runcu, cât și beneficiarul lucrării, Consiliul Județean Gorj.
,,Astăzi(n.r. ieri) suntem pe drumul județean de 4,5 km, finalizat înainte de termen, drum promis din 2016.Împreună cu domnul primar Câmpeanu am hotărât că trebuie să facem această investiție în zonă, având în vedere că dumnealui a terminat de reabilitat și modernizat toate drumurile comunale, mici porțiuni de drumuri sătești și mici ulițe mai fiind de realizat.
Împreună am luat hotărârea să obținem finanțarea și pentru drumul care trece prin fața primăriei, străbate localitate Arcani, Bălești și iese în drumul european ce leagă Târgu-Jiul de Motru. Sunt lucrări necesare, deoarece zona Runcu este într-o continuă dezvoltare, vara, iarna sunt pensiuni deschise, foarte multe, și era necesară această infrastructură care va trebui continuată și în alte zone”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. În comuna Runcu au fost până recent trei drumuri județene în reabilitare, dar, de puțin timp, doar două mai sunt în lucru.
Și cele două investiții sunt în termen, motiv pentru care primarul comunei Runcu a mulțumit conducerii CJ Gorj pentru că a primit înțelegere în privința demarării acestor investiții pe raza unității administrativ teritoriale pe care o conduce.
Muncă în echipă
,,Domnule președinte, domnule vicepreședinte vreau să vă mulțumesc în numele meu personal, dar și al comunității pe care o reprezint că am primit înțelegere din partea dumneavoastră cu privire la faptul că, comuna Runcu fiind una turistică, ați înțeles că DJ care leagă comuna, din drumul național până în Cheile Sohodolului, necesita finanțare, iar dvs. ați reușit să-l finalizați prin PNDL.
Vă mulțumesc și pentru că ați înțeles să ne predați DJ care tranzitează comuna prin satul Dobrița cu legătură în comuna Lelești și finalizare în DN, tronson pe care am reușit să-l finalizăm tot prin PNDL, dar și pentru că un alt mare proiect care tranzitează Runcu și Arcani ați reușit să-l finanțați, drumul fiind în lucru”, a menționat, ieri, edilul Adi Câmpeanu. Cel care a coordonat lucrările la cele trei porțiuni de drum a fost vicepreședintele Muja, care a subliniat că totul s-a realizat urmare a unei munci în echipă: ,,La CJ suntem o echipă și ne-am dorit să facem lucruri bune.
Astăzi, am reușit să realizăm obiective mai devreme de termenul pe care l-am stabilit. Vreau să-i mulțumesc domnului primar și președintelui CJ Gorj pentru că am înțeles că împreună putem realiza lucruri bune și până la urmă acesta este mandatul pe care l-am primit de la cetățeni”.Runcu este comuna din Gorj cu cele mai multe pensiuni turistice, 26, alte șase fiind în proces de realizare.
A.STOICA