Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal, filiala Gorj, organizează sâmbătă, începând cu ora 16:00, concursul de cross „Târgu Jiu Civic-Run”, eveniment caritabil în urma căruia vor fi făcute donații (saltele echipate cu perne și lenjerii) Secției de Urologie din cadrul Spitalului Județean Gorj.
Sâmbătă, timp de oră, între orele 16,00 – 17,00, Bulevardul Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu va fi închis circulației rutiere, pentru desfășurarea în condiții optime a concursului de alergare pentru amatori.
Târgujienii care vor să participe la acţiune sunt așteptați mâine, în jurul orei 14,00, pe Insulița de pe Jiu, unde va fi și linia de start, pentru a fi îndeplinite procedurile necesare de înscriere în concurs, anunţă PNL Gorj.