Parcarea din zona Rodna, de la Piața Centrală, este reabilitată. Se va turna un nou strat de asfalt și vor fi refăcute marcajele. Același lucru se va face și la parcarea de la Super 2000. „Este o reabilitare care a fost stabilită de mai mult timp. În momentul de față trebuiau făcute unele câteva mici lucrări în zona respectivă. Mai mult decât atât, pregătim și parcarea de la Super 2000 cu o intrare din bulevardul Constantin Brâncuși. Este o amenajare ușoară care se face în cele două parcări și o recompartimentare a locurilor disponibile din cele două parcări. De lucrări se ocupă societatea Edilitara, iar perioada va fi foarte scurtă. Cred că mâine (n.r. – astăzi) va fi finalizată parcarea de la Rodna și apoi se va intra în parcarea de la Super 2.000“, a precizat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
Articolul Parcările de la Piața Centrală, în reabilitare apare prima dată în Impact In Gorj.