Autoritățile locale au luat primele măsuri după ce o bucată din trotuarul de pe pasarela din zona Artego s-a rupt. Betonul și balustrada au fost îndepărtate de pompierii sosiți la fața locului, pentru că bucățile de asfalt și beton riscau să se prăbușească peste șosea și calea ferată. De marți, se va circula pe o singură bandă, iar pe sub pod și pietonii, și mașinile vor avea interzis.
Au fost momente de panică luni după-amiază, când niște trecători au sesizat că o parte din trotuar stă să cadă. Au fost alertați imediat pompierii, iar Poliția a închis circulația pe pasarelă.
Pompierii au îndepărtat o bucată de beton de circa 15 metri ce era deja înclinată și risca să cadă și să provoace o adevărată tragedie. „ISU Gorj a intervenit pentru asigurarea măsurilor de protecție. Partea pietonală spre Artego, pe o porțiune de 15 metri, era în pericol să se prăbușească. S-au dispus măsuri cu celelalte autorități pentru izolarea zonei, astfel încât să nu fie persoane în zona de pericol. Momentan, situația este stabilă. S-au luat măsurile de balizare a zonei. Nu pot să spun că mai există risc. Autoritățile locale vor lua măsurile necesare să prevină eventuale situații și să se reabiliteze în timpul cel mai scurt”, a declarat Augustin Malacu, inspectorul șef al ISU Gorj.
La fața locului, au dat o mână de ajutor și cei de la drumuri, chiar dacă șoseaua nu este una națională. „Este o situația nedorită. Prefabricatele din trotuar s-au spart și prezenta riscul să cadă peste participanții la trafic și peste calea ferată. A fost degajată de pe grindă. Nu este un drum național. Dacă era un drum național, acum circulam pe aici. Ne asumam! Trebuie să se facă o revizie, o expertiză. Podul este destul de bătrân, dar nu atât de bătrân încât să nu se poată circula pe el”, a spus Ion Tudor, șeful Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu.
Localnicii din zonă au fost nevoiți să ocolească podul și să traverseze calea ferată ca să ajungă acasă. Oamenii spun că au făcut sesizări la Primărie, dar au fost ignorate. “Am făcut sesizări. Ne-am plans că e pericol să cadă. Bine că nu s-a prăbușit peste vreun om și nu a fost vreo nenorocire”, a spus o femeie. “Acum nu avem decât să ocolim zona pentru că eu nu mai am curaj să trec pe aici. E periculos pentru că tot podul e fisurat și trotuarul e făcut praf. Trebuie reabilitat pentru că e vechi și e riscant”, a mai spus un alt localnic.
RESTRICȚII
Împreună cu polițiștii și pompierii, autoritățile locale au decis să reia circulația pe pod, dar pe o singură bandă. În plus, în zonă nu se va putea circula decât cu 15 km/oră, iar traficul va fi interzis sub pasarelă. „S-a decis interzicerea circulației pe sub pod și pietonal, și auto, pentru a evita orice incident care ar putea apărea. Se va circula pe o singură bandă în zona respectivă și pentru mijloacele de transport în comun, dar și pentru autoturismele care vor trece prin acea zonă. De mâine (marți) urmează să se facă o expertiză și un proiect pentru o reabilitare inițială a acelei zone, urmând ca ulterior să se reabiliteze întreaga pasarelă de la Ciocârlău”, a spus primarul Marcel Romanescu.