Două accidente rutiere au avut loc în această dimineață, în Târgu-Jiu, în zona de sud a orașului. Doi pietoni au ajuns la spital. Mai întâi, o femeie de 40 de ani, din municipiu, a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, cu reședința în București. “Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt eveniment rutier a avut loc pe strada Luncilor, în apropierea magazinului Decathlon. “Un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Dănești, nu a păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 35 de ani, din Târgu-Jiu, care era staționat la trecerea de pietoni, pentru a acorda prioritate.
Autoturismul din urmă a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde a acroșat un pieton de 43 de ani, din Târgu-Jiu, care traversa regulamentar. Pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.