Un accident rutier care ar fi putut avea urmări foarte grave a avut loc, astăzi după amiază, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din municipiul Târgu Jiu. Un cetățean a fost prins sub o mașină, după ce șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a elibera victima de sub mașină.
Clipe de groază pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, după ce un autoturism a urcat pe trotuar, prinzând sub el un pieton. Bărbatul a rămas prins sub mașină, pompierii fiind cei care au reușit să-l scoată și să-l transporte la spital.
Din primele date oferite de oamenii legii, șoferul a pierdut controlul volanului.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Articolul PRINS SUB O MAȘINĂ, PE TROTUAR apare prima dată în Tele 3.