Echipa Gorjeanul și Gorjeanul TV a continuat, astăzi, acțiunile umanitare, în cadrul campaniei ”Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!”. Zeci de copii din trei comune din județ au avut parte de o adevărată surpriză, fiindu-le împărțite plase pline cu jucării și cozonaci.
Jucăriile au fost donate de oameni din tot județul, între care elevi și cadre didactice de la școlile din Gorj, care au dat dovadă de solidaritate și implicare socială, în cadrul campaniei care a fost lansată de “Gorjeanul”, cotidianul de suflet al gorjenilor, încă din 2016, în apropierea sărbătorilor pascale. Prima oprire a fost astăzi, în comuna Bustuchin. Cu ajutorul angajaților primăriei, echipa Gorjeanul și Gorjeanul TV a mers la
locuințele micuților ale căror familii se confruntă în fiecare zi cu obstacole financiare. Pe chipul lor s-a citit o bucurie imensă, atunci când au primit darurile. Patru copii ai unei femei de 45 de ani, din localitate, au avut o reacție emoționantă în momentul în care au primit jucării. Adriana Drăgan are în total 11 copii cu vârste cuprinse între 5 și 30 de ani.
Următorul popas a fost în comuna Roșia de Amaradia.
Campania umanitară “DONEZI o jucărie, DĂRUIEȘTI un zâmbet!” a ajuns ulterior la Prigoria. Detalii în ediția de luni!
(VIDEO: Robert Fîciu/ Echipa Gorjeanul: Robert Fîciu, Vali Dobre, Loredana Fîciu și Ionuț Bălu- Centrul de Calcul)