S-a dus să moară puţin eminentul profesor, exemplar dascăl haretian, Ion Priescu. A fost îndrumătorul practicii pedagogice ani frumoşi la Colegiul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, şi-a servit patria cu întreaga familie cu minunaţii săi fii, luptători pe frontul revoluţiei din Decembrie 1989.Am editat împreună primele anale universitare, am fost colegi de cancelarie cu Domnia Sa. Pedagog desăvârşit, cu o experienţă didactică prodigioasă, Ion Priescu era de o punctualitate rară, slujea unor principii morale şi estetice sacre. Era adeptul comportamentului altruist, se dăruia mereu preajmei cu asupra de măsură.Ion Priescu avea mereu replica la dânsul, ierta, dar nu ceda de la prerogativele pe care şi le însuşea fie ca simplu mentor, fie mai pe la maturitate, ca diriginte, ca director la Şcoala nr. 13 Târgu-Jiu, ca magister ludi, ca formator umanist, de oameni adevăraţi.S-a implicat cu o neobosită promptitudine în bunul mers al Cetăţii (al urbei de pe Jiul de Sus vreau să scriu) fiind partenerul ideal de cale, viaţă şi profesionalism. A manifestat permanent spirit resurect, ştiind să „pună punctul pe I” şi ca inspector şcolar ministerial.A fost, totodată, un publicist de talent, semnând eseuri şi poezii în Gorjeanul, Columna, Serile la Brădiceni, Miracol de Brădiceni, Antemeridian / Postmeridian. Stilistic vorbind, îşi vădea predilecţia pentru poetosofie, îl admira din toată fiinţa-i însetată de o frumuseţe perenă, pendinte de eminescianism, pe Eminescu. Cugetător şi hermeneut aplicat, Ion Priescu va fi şi în veşnicie aproape de noi, suflul personalităţii sale rămâne să ne modeleze, mai ales dacă e unul întreţesut cu soarta învăţământului românesc de azi şi de mâine.Pierderea lui Ion Priescu ne îndeamnă să-i revizuim (niciodată nu-i prea târziu – n.m.) figura creatoare, graţie căreia simboluri străvechi de istorie naţională şi de educaţie acţionistă interactivă, prin aportul unor metodologii adaptate contextual, înfruntă veacul.Un studiu micromonografic trebuie să demareze de pe aliniamentele unor învăţături pentru mai târziu, ale unor categorii etice, ale unor imperative al căror rost a dat roade, fuzionând, sub semn kairotic, cu transmutarea interiorităţii cugetătoare într-o reciprocă şi pilduitoare emblemă a Târgu-Jiului dintotdeauna.
Ion Popescu-Brădiceni
