Târgujian reţinut după ce şi-ar fi incendiat propria locuinţă


Un bărbat, de 57 de ani, din Târgu Jiu, a fost reţinut de poliţişti la sfârşitul săptămânii trecute, după ce şi-ar fi incendiat propria locuinţă. Poliţiştii au efectuat ieri cercetarea locului faptei, stabilind că incendiul s-a manifestat în interiorul unui imobilul, aparținând unui bărbat de 57 ani, din cartierul Romanești, iar, în urma acestuia, au ars mai multe bunuri din interiorul locuinței, fără ca incendiul să se extindă la alte imobile și fără a se înregistra victime. Totodată, în urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit faptul că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat de proprietarul imobilului. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de distrugere şi, totodată, au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu Jiu cu propuneri legale.



Cititi tot articolul