„Indiferent ce biruri se pun, în 2020 trebuie obținute creșteri salariale” – Gorj Exclusiv


de LM 0


Scepticism în rândul liderilor sindicali din cadrul CE Oltenia în privința schemei de ajutor, promise de guvernanți, pentru achiziționarea certificatelor de CO2.

“Așa zisa schemă de sprijin se cheamă de fapt mecanism de sprijin, care nu va fi aplicabil pentru anul 2019, ci de la anul, cel mai probabil. În acestă situație, pentru CEO nu există altă soluție decât să recurgă la un nou împrumut garantat de stat” a postat, pe pagina de socializare, conducerea Sindicatului Mine Energie Oltenia, după o discuție cu supraveghetorii companiei.

Jan Popescu nu vrea ca salariații să aibă de suferit de pe urma împrumuturilor contractate de conducerea companiei energetice. Mai ales că, la negocierile, de anul viitor, pentru CCM, sindicatele vor să ceară majorări salariale.

Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, l-a criticat, pe Facebook, pe managerul CE Oltenia, Sorinel Boza, care a spus că speră ca în maximum 4 săptămâni să fie aprobată schema de sprijin pentru certificate.

Pecingină crede că va fi foarte greu, pentru o viitoare guvernare PNL, să aducă pe linia de plutire Complexul Energetic Oltenia având în vedere situația în care se află.



Cititi tot articolul