Foto: Incediu de proporții la Lihulești! O gospodărie arsă în totalitate iar porcii făcuți scrum, satul este fără apă


Un incendiu de proporții a avut loc astăzi, în jurul orelor 14.00 în satul Lihulești, comuna Berlești. Focul a izbucnit la o gospodărie situată în capătul satului, în locuință fiind o femeie suferindă cu grave probleme cardiace. Bătrâna a fost arsă de focul care a izbucnit de la vânt, femeia pregătind niște vinete în gospodărie. Aceasta se află la spital, fiind dusă cu SMURD-ul, inițial la unitatea din Târgu-Cărbunești și apoi mai departe, se vehiculează că la Slatina. Focul a făcut scrum toată gospodăria femeii, pompierii ajungând în circa 40 de minute, spun martorii tragicului eveniment.

Porcii bătrânei au fost arși în coteț, doar păsările scăpând din bătătură. Pompierii, două echipaje, au golit rapid mașinile de intervenție cu apa adusă, și au fugit în Bustuchin pentru a reumple recipientele, pentru că în sat nu există apă curentă, deși conducta este băgată, iar o parte din locuitori sunt branșați. Localnicii îi cer prefectului să vină la fața locului deoarece de 10 ani au conducta de apă băgată dar la robinete nu curge nimic.

Soțul femeii a scăpat pentru că era la muncă. dacă era apă în rețeaua publică, o parte din agoniseala celor doi soți Maria și Vasile Lihu putea fi salvată, spun localnicii au intervenit dar cu mâinile goale.



Cititi tot articolul