Undeva …
Undeva cândva…
Undeva cândva s-a întâmplat ceva.
,,Orice lucru poart-o taină
Pe sub chip și pe sub haină”.
Noi, scriitorii avem o putere: privim și răsprivim, citim și răscitim, analizăm, comparăm, descriem, toate acestea pentru a dezvălui cititorilor taina aceea. Inspirația ne-o dă talentul. Noi scriem despre secrete, căci dacă erau publice aflați ce ați citit de pe Facebook, nu din cărțile noastre. Dar dacă scrie un om care concurează starea civilă? Scrie. Alexa Visarion scrie.
O parte din secretele epocilor rămân ascunse pentru critici și istorici și asta se datorează faptului că la întocmirea cronicilor nu se pun întrebările corecte, cele la care poate răspunde critica și istoria literară, istoria teatrului, etc.
O întrebare la care răspundem ușor în ceea ce privește cărțile scriitorilor și punerea lor în scenă este: Cum au devenit ele posibile și cum a devenit posibilă? Cum s-au născut? Aflăm în „Nostalgia valorii” prin povestirea autorului și regizorului Alexa Visarion: „Noi propunem temele, meditația trebuie să treacă din spectacol în simțirea publicului. Publicul acceptă sau respinge. A fi artist nu înseamnă altceva decât tensiunea și chinul exprimării unor emoții împărtășite prin har. Până la urmă, dacă ceea ce există pe scenă e adevărat pentru mine și mă interesează, s-ar putea ca același adevăr să mai intereseze pe cineva”.
Am încercat interpretarea textului la modul Roland Barthes, apreciind deci din câte pluralități e făurit. Și e făurit din: temele spectacolelor regizate de Alexa Visarion, autorii puși în scenă, actorii, personajele și simbolurile folosite și ca un liant al tuturor: energia regizorului. Tuturor întrebărilor pe care le putem pune despre acestea răspunde regizorul și profesorul prin cartea „Nostalgia valorii”.
Totul începe de la lectură, iar marii dramaturgi, gânditori despre om, i-au format un mod propriu în care se vede adevărul operelor literare scrise. Aceștia sunt: Gogol, I. L. Caragiale cu gândirea existenței, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Marin Sorescu, Nikolai Berdieaev, Lev Sestov, Gabriel Marcel, Alessandro Manzoni, Goethe, Diderot, G. Ibrăileanu, Samuel Beckett, Mihail Sebastian, Mateiu Caragiale, Pascal – cu omul căutător al divertismentului, Nietzsche – cu omul creator de valori și putere, Jaspers și Heidegger – cu omul „bondissment”, Sartre – cu omul ca ființă care nu este ce este și este ce nu este, Søren Kierkegaard – cu omul care își ține secretul prizonier, cu omul personaj al absurdului dar și om carne, omul ca ființă fabulatoare.
Poeții preferați ai lui Alexa Visarion sunt John Keats, Roland Barthes și mai adaugă regizorul – autor, motto-uri reale la începutul capitolului și motto-uri omagiale în conținut semnate: Lucian Blaga, C.G. Jung, Lucrețiu, Albert Camus, Shakespeare, Diderot, Eugene Ionesco, J.P. Kilpatrik, Boiadjiev, Chateaubriand, Kant, Schopenhauer, H. De Montherlant, Leibniz, F.W. Nietzche, Friederich Schlegel, T.H. Vischer, Jean Strobinski, Hoffmann, Kierkegaard, Vito Pandolfi, Taine, Paul Zarifopol, Pascal, I. Negoițescu, Vladimir Jankelevitch (ironia), Miguel de Unamuno (Râsul nu-i decât pregătirea pentru tragedie), Tudor Vianu, Jean Cocteau, Peter Brook, Lionello Venturi, Herbert Blau, Victor Turner, Marcel Duchamp, Mihai Eminescu, Schelling, Piers Vitebsky, Calderon, Puck, C. Noica, Heidegger, Alice Voinescu, Borges, Jean Baudrilland.
Personajele: Farfuridi, Cațavencu, Cetățeanul Turmentat, Trahanache, Richard II, Regina Elisabeth, De Chirico a lui Breton, Prospero, Miranda, Regele Lear, De Chirico, Hamlet, Isac Berg (Fragii sălbatici), Lefter Popescu, Costachel, Leiba Zibal, Costăchel Gudurău, Atenaisa Perjoiu, sunt demne de amintit, iar actorii Iancu Brezeanu (Cetățeanul Turmentat), Cozma Brașoveanu, Dina Cocea, L.S. Bulandra, Ion Manolescu, Aura Buzescu, Eugenia Popovici, Costache Antoniu, Radu Beligan, David Esrig, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Grigore Vasiliu Birlic, Ștefan Ciubotărașu, Carmen Stănescu, Niki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Horia Căciulescu, Draga Olteanu, Toma Caragiu, Horațiu Mălăiele, Margareta Pogonat, Ruth Malezech nu poate Alexa Visarion să-i treacă în uitare.
,,Prin gura actorului vorbește spiritul timpului, dar exprimă și revoluțiile estetice ale secolului trecut. El imaginează trecutul și interpretează viitorul. ,,Arta teatrului nu este altceva decât o perpetuă reformulare a expresiei ce permite marilor teme să ne fie contemporane.
Deci regizorul trebuie să audă vocile tăinuite care cheamă la comunicare și dialog spectatorul zilelor noastre. Astfel „omul-contingență” concept teoretizat de Sartre, asociat cu ideea de întâmplare, aleatoriu, accident, devine eveniment și sărbătoare pe scenă. Ideile ce fac „teatru viu” este hrănit de paradigma „misterului ființei” (Gabriel Marcel) care este spontaneitatea, iraționalul și masca seducției. …Și cursul ar putea continua…conform viziunii tragic-vitaliste a lui Nietzsche.
Cărămizile ce lipsesc de la temelia societății se așează la locul lor prin materializarea simbolurilor: emoția acaparatoare, haosul, senzaționalul, filosofia existenței, abnegația, supremația vremelnică a mediocrității, controlul rațiunii ce scapă controlului rațiunii, libertatea călăuzitoare de rost, conflictualul social, nefericirea celor ce stau cu jalbele în mâini, minciuna care devine un adevăr posibil prin alt tip de manevre, ruperea cu aparențele sau histrionismul artistic, melodramatismul, ironia și disimularea, absurdul, mitul lui Sisif, oripilarea față de degradarea sensului limbajului, incoerența existenței, comicul disperării și enumerarea ar putea continua.
Răvășitoarele povești pe mâna regizorilor ajung personaje.
Regizori ca Dragoș Buhagiar, Vittorio Holtier, Elena Saulea cu cele cinci voci distincte de regizori, Boiadjiev, Mihai Bahtin, Mikel Dufrene, A. Artaud, Brook, Adolphe Appia, Bergman, Lev Dodin, Mayerhold (regizorii trebuie să studieze muzica Carmen Chelaru), Franco Zeffirelli, Jean Georgescu, Gheorghe Naghi, F.W. Murnau, Lee Breuer (cel ce a montat „Regele Lear”), Aurel Mihăeș, Lucian Pintilie nu sunt uitați de Alexa Visarion. Esteticienii T.S. Eliott, Simone Weil, Dostoievski, Nietzche, Tarkovski, Roger Caillois, P. Brook, Richard Bovnoczki, Friedrich Holderlin, Sorina Bălănescu, Miluța Gheorghiu, de asemenea, sunt în paginile cărți „Nostalgia valorii”.
Coechipierii muntelui celui mai înalt Esrig precum Ion Popescu Udriște, scenograf, Paula Sibille – coregraf, capelmaistrul Alexandru Ionescu-Ghibericon și alți coechipieri ai săi sunt prezenți în carte cu fapte și vorbe.
Personaje cărți și istorie
Ianus cu comedia și tragedia, cu râsu’-plânsu’, Traian, Eneas, Ștefan cel Mare, Meșterul Manole, Homer din „Clio” a lui Charles Peguy, Troilus și Cressida, Capul de rățoi (G. Ciprian) Umbra (Schwartz), Ignatiu de Loyola, Nepotul lui Rameau, Diderot „Așteptându-l pe Godot” de S. Beckett, Furtuna de Shakespeare, Mătrăguna, Vicleniile lui Scapin, etc.
Numele capitolelor sunt de la miracolul viu al teatrului la… cinema-ul care a evadat, iar finalurile acestora sunt filosofice. Enumerăm: Doamne, lasă-ne să visăm la țara noastră! Contrariile creează unicitatea universului teatral „Imaginația – vocația întrebărilor, este un sprijin în adâncirea nobleței. Veșnica – iluzia cunoașterii de care ne agățăm cu toții. Arta autentică ne abate de la noi înșine și ne și îndreaptă spre ea” spunea Mikel Dufrenne. Să fie un adevăr sau o încercare de a manipula?…dacă suntem fericiți ce facem? Pulsația vieții este viața artei. Sus să aveți inimile! Spectacolul care nu va cădea niciodată pradă uitării… Depinde de noi toți. Nu? ,,Mergi prin temeiul vieții!” C. Noica. Actorul trebuie să fie textul viu, imagine emblematică a existenței mereu repusă în joc. Și eu scriu ca să fiu mai aproape de Dumnezeu. Individualitatea și naționalitatea mai sunt suport moral în 2018? Nimic nou sub soare.
Despre spațiul scenei Alexa Visarion spune: între real și virtual spațiul e infinit și totodată finit. Exista o poetică a spațiului și în acest spațiu trasee de spiritualitate. Locul e mitul, rețeaua simbolică a existenței umane, emoțiile, (lumea e o reprezentare a fiecăruia). Și mai este noaptea și taina.
Sfaturi pentru viitorime are și autorul: „A-ți dezvolta talentul” nu înseamnă altceva decât de a te elibera de influențele care te paralizează sau chiar te anihilează. Cariera unui actor se dezvoltă în public, dar arta lui numai în particular, prin muncă.
„Nostalgia valorii” adună toate aceste fire.
Și totuși, de ce nostalgie? Să fi cedat Visarion Alexa ideii existențialiștilor atei că omul e iraționalitate pură și absurditate brutală, sclav al conflictului ce structurează relația cu celălalt?
De ce îl cuprinde nostalgia? A asimilat acesta verdictul pascalian: ,,suntem mincinoși, duplicitari, ne ascundem și ne deghizăm de noi înșine?” Sau valoarea a fost doctrina comunismului, îndoctrinarea ce previziona drumul și îl arăta fiecăruia?
Regăsim în paginile cărții frământări ale regizorului: teatrul nu mai este întâmplare într-o lume în care Dumnezeu și ordinea nu mai pot face să funcționeze dreptatea, idealul? În care scopul și motivul forței creației sunt doar producerea unor forme-unicat ce duc la găsirea stării de grație și a acelui „spiritus loci” ascuns în edificiul emblematic care este scena, dar al cărui scop totuși nu mai este cunoașterea tranzitivă, ci tensiunea reflectivă a gândirii.
În ceea ce privește creativitatea, regizorul este preocupat de găsirea răspunsului la întrebarea: Ce facem sa nu maculăm un imperativ al creativității cu un slogan mistificator al necesității?
Caută concepția regizorală „optimă” dintotdeauna, munca sa hrănindu-i viața, iar viața hrănindu-i munca.
Răspunde: noi nu avem nimic de inventat, nu avem decât de văzut, de înregistrat, de coordonat, de simțit și de restituit sub o formă specială, ceea ce toți spectatorii trebuie să-și amintească din nou că au simțit sau au văzut, fără să-și fi dat seama, până atunci. Sau poate e preocupat că, deși energia sa, deși nu se va schimba niciodată, va căpăta rugina toamnei și învăluirile ei. Totuși, dacă scena e doar puterea regizorului, ambiția de a se așeza într-o ierarhie, de a se promova, „e prea puțin, foarte puțin, aproape nimic”. „Drumul se face mergând“, spunea Antonio Machado. Drumul regizorului Alexa Visarion continuă și acum ajunge la Târgu-Jiu, la Teatrul „Elvira Godeanu”, unde l-am cunoscut.
Poate este nostalgic fiindcă este de acord cu ideea lui Gordon Livingston din cartea „Prea devreme bătrân, prea târziu înțelept” că „Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut”.
Alexa Visarion n-a pierdut paradisul, fiecare secundă a vieții sale fiind un eveniment … aplaudat.
Din scrisul dumnealui numit „Nostalgia Valorii” secretele epocii Alexa Visarion în teatru nu vor rămâne ascunse pentru critici, istorici și public.
Victoria Stolojanu-Munteanu
