44 de elevi, cei mai mulți din Stoina și Târgu-Jiu, au fost depistați de politiști, miercuri, în baruri și la plimbare, pe stradă, în timpul orelor de curs, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști pe raza județului Gorj. Oamenii legii au făcut controale în mai multe localuri situate în apropierea unităților de învățământ pentru combaterea absenteismului școlar. După ce i-au legitimat, polițiștii vor informa Inspectoratul Școlar despre această situație, urmând să fie stabilite măsurile care se vor lua asupa elevilor care au absentat de la ore.
,,La data de 18 septembrie, polițiști gorjeni au organizat și desfășurat o acţiune pentru prevenirea absenteismului, delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi pentru prevenirea actelor ilicite de comerţ în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, de pe raza judeţului Gorj. Polițiștii au legitimat 167 de persoane și au verificat 57 de agenţi economici, din zona adiacentă unităților de învățământ. Cu această ocazie au constatat mai multe nereguli, aplicând 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.600 de lei şi au ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri. Totodată, polițiștii au fost prezenți și în rândul elevilor, desfășurând 11 activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ, activităţi la care au participat 290 elevi şi cadre didactice. În cadrul activităților de prevenire a absenteismului școlar au fost identificaţi 44 de elevi care absentau nemotivat de la orele de curs. În cadrul activităților de prevenire a absenteismului școlar au fost identificaţi 44 de elevi care absentau nemotivat de la orele de curs”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.