Directorul Complexului Energetic Oltenia a declarat că societatea are banii pentru achitarea cotizației către Clubul Pandurii, pe care instanța i-a stabilit ca despăgubire. Curtea de Apel Craiova a decis, ieri, că CEO trebuie să plătească 6.398.608 lei, reprezentând cotizația, ca asociat al entității sportive. Sorin Boza a afirmat, azi, că societatea a provizionat suma, încă de anul trecut, când Tribunalul Gorj a dat o sentință asemănătoare.
“În momentul când, anul trecul, după prima fază a procesului, am ajuns la blocarea conturilor, Complexul Oltenia și-a făcut un cont cu această sumă. Nu luăm bani din mai multe conturi, să facem suma asta. Am făcut provizionul acestei sume”, a declarat Boza. Șeful companiei a mai afirmat că societatea va ataca hotărârea instanței din Craiova, cu recurs, ce urmează să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.