8:11 Fosta șefă de la Oncologie, trimisă în judecată


Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a Marianei Găvănescu, fosta șefă a Secției Oncologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, precum și a soțului doctoriței, Victor Găvănescu.

Acesta din urmă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, în formă continuată, (74 acte materiale) și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, (196 de acte materiale). Medicul Mariana Găvănescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, (15 acte materiale). Cei doi sunt acuzați de internări medicale fictive și că ar fi beneficiat de decontarea unor servicii medicale la domiciliu, care nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate parțial.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat că, în perioada 2008 – 2016, în calitate de șef al secției de oncologie la un spital de urgență, inculpata recomanda pacienților servicii de îngrijiri medicale la domiciliu prestate de o societate comercială al cărei administrator în fapt era soțul său. Societatea respectivă beneficia astfel de decontările din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate.



Cititi tot articolul